mai mult
11:24 · 27 iulie 2018

BoJ dorește să achiziționeze o valoare nelimitată de obligațiuni, randamentele fiind în creștere

Rezumat:

  • Banca centrală japoneză se oferă să cumpere o valoare nelimitată de obligațiuni pentru ca valoarea randamentelor să se corecteze
  • Amazon raportează venituri mixte în Q2; Intel depășește așteptările, însă acțiunile scad cu peste 6%
  • NASDAQ (US100 în xStation5) scade cu 1%; Dow Jones (US30) sparge zona de rezistență pe final de săptămână

Sesiunea de tranzacționare de astăzi s-a dovedit a fi destul de liniștită până în prezent, fără mișcări bruște. În ultimele zile, s-a acordat o atenție deosebită băncii centrale japoneze, a cărei ședință va avea loc săptămâna viitoare. Trebuie reamintit faptul că vinerea trecută au apărut unele zvonuri conform cărora banca centrală ar putea să-și optimizeze politica monetară (acestea au fost interpretate ca fiind semnale de tip hawkish) și, ca urmare, piața națională a obligațiunilor s-a diminuat luni (știrile de vineri s-au făcut publice după închiderea pieței obligațiunilor). În mod evident, randamentele s-au apreciat, cele pe 10Y fiind cu 0,1% în creștere. Vineri, același randament a ajuns până la cel mai înalt nivel din februarie 2017, depășind 0,11%.

link do file download link

Curba randamentelor din Japonia a înregistrat o creștere accentuată în ultima săptămână. Sursa: Bloomberg

Banca Japoniei a hotărât să acționeze pentru a reduce valoarea randamentelor, oferindu-se să cumpere o valoare nelimitată de obligațiuni pe 10 ani la o valoare a randamentul de 0,1% în timpul operațiunilor sale speciale de achiziționare (aceasta a fost cea de-a doua operațiune de acest tip din această săptămână). Vestea nu a avut încă niciun impact asupra yenului, deși a fost în mod evident dovish, sugerând că banca nu dorește să majoreze dobânda. În orice caz, curba randamentelor a accelerat de-a lungul săptămânii, reflectând ultimul val de remarci hawkish (neconfirmate, totuși). Pentru moment, randamentul obligațiunilor pe 40Y (reprezentând cea mai mare durată) a crescut cu aproape 14 puncte de bază de vinerea trecute, ajungând la aproape 1%.

link do file download linkCotația USDJPY continuă să oscileze în apropierea zonei cruciale de suport de 111 și nu putem exclude premisa că sesiunea de astăzi va fi decisivă pentru pereche (publicarea PIB-ului SUA). Sursa: xStation5

Pe lângă situația din piața FX, merită acordată atenție și pieței bursiere din SUA. Sezonul raportării câștigurilor este deja în plină desfășurare, iar ieri s-au publicat două valori importante. În primul rând, vom discuta despre Amazon ce a prezentat cifre foarte ambigue, EPS crescând și a ajungând la 5,07 dolari, dempășind estimarea mediană de 2,50 dolari, în timp ce veniturile au totalizat 52,9 miliarde dolari, sub estimările de 53.41 miliarde dolari. Trebuie avut în vedere că ritmul acesta bizar al veniturilor nete per acțiune a rezultat din faptul că veniturile operaționale ale segmentului nord-american, sub presiune fiind din cauza cheltuielilor mari, au crescut de patru ori, ajungâd la 1,84 miliarde de dolari. Aparent, analiștii au subestimat acest impact. Compania a subliniat că serviciul de tip cloud a accelerat creșterea vânzărilor pentru al treilea trimestru consecutiv, aceasta ajungând la 49% y/y, sporând competiția cu adversarii (Microsoft sau Google). Acțiunile au scăzut imediat după raportare și au revenit ulterior la aproximativ 3% în afara orelor de tranzacționare.

Intel este o altă acțiune despre care merită să discutăm, fiind un exemplu perfect care ilustrează importanța așteptărilor. Chiar dacă compania a raportat câștiguri uimitoare, EPS ajungând la 1.04 dolari, estimările fiind de doar 0.96 dolari, iar veniturile totalizând 16.96 miliarde dolari (depășind, de asemenea, estimările de 16.77 miliarde dolari), acțiunile sale au scăzut cu peste 6% după închiderea sesiunii de tranzacționare. Mai mult, compania a transmis că se așteaptă ca EPS să crească la 1,15 USD în al treilea trimestru, iar veniturile la 18,1 miliarde de dolari (peste așteptările analiștilor). În cele din urmă, perspectiva totală a câștigurilor per acțiune a fost majorată la 4,15 dolari, veniturile ajungând la 69,5 miliarde dolari.

 

link do file download link

 

Dow Jones (US30) a spart recent zona de rezistență locală ce joacă rol de limită superioară a formațiunii Triunghi și se pare că va atinge relativ în curând nivelul de 25800 de puncte. Indicele a închis joi cu 0,45% în creștere, comparativ cu SP500 (US500) ce a scăzut cu 0,3%, iar NASDAQ (US100) cu 1%. Din punct de vedere tehnic, putem presupune că o corecție spre zona de rezistență ar putea constitui o oportunitate de cumpărare interesantă. Sursa: xStation5

Autor:  Arkadiusz Balcerowski, Market Analyst
Tradus de: Mihaela Matei, Marketing Specialist

"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."

Alătură-te celor peste
2 000 000 de investitori din întreaga lume