CAD și MXN scad din cauza acordului comercial; Acțiunile Netflix se apreciază

09:52 17 octombrie 2018

Rezumat:

  • Acțiunile cresc datorită apetitulului ridicat pentru risc al investitorilor
  • CAD și MXN au suferit deprecieri din cauza amânării votului privind acordul comercial din cadrul Congresului SUA 
  • Netflix (NFLX.US) a crescut după închiderea pieței pe fondul rapoartelor solide privind câștigurile salariale

Ieri, indicii bursieri americani au crescut, fiind impulsionați de câștigurile corporative mai solide decât era de așteptat. Toți cei trei indici majori de pe Wall Street au închis cu 2% în creștere, Nasdaq (US100) fiind cel mai performant (s-a apreciat cu aproape 2,9%). O evoluție similară a fost observată și în cadrul sesiunii de tranzacționare asiatice. Acțiunile din Australia și Japonia au înregistrat câștiguri semnificative, atât S&P/ASX 200 (AUS200), cât și NIKKEI (JAP225) au crescut cu peste 1%. Dolarul din Noua Zeelandă este cea mai performantă monedă din G10 pentru a doua zi consecutiv.

Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri

Deschide cont la XTB Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobil

Cotația USDCAD s-a tot corectat pe parcursul perioadei de vară. Însă, aceste mișcări descendente s-au redus recent, iar ultimele evoluții privind acordul comercial Canada-Mexic-SUA au impulsionat astăzi perechea. Sursa: xStation5

CAD și MXN au suferit scăderi peste noapte, după ce liderul majorității Senatului SUA, Mitch McConnell, a făcut unele afirmații cu privire la noul acord NAFTA. În timpul unui interviu acordat agenției Bloomberg, McConnell a declarat că nu consideră că noul acord comercial dintre SUA, Canada și Mexic va fi supus la vot în acest an. El a adăugat faptul că nu s-a consultat cu membrii Casei Albe cu privire la acest aspect, însă este sigur că va fi pe agenda de anul viitor. McConnell a enumerat și obstacolele legislative ce apar în calea procesului de ratificare a acordului în astfel de perioade scurte de timp. Deși acest lucru pare să amâne votarea cu doar câteva luni, va exista o problemă care ar putea dăuna acestei etape anul viitor - alegerile preliminare. În cazul în care democrații vor reuși să obțină majoritatea în Camera Reprezentanților, lucrurile se vor complica. Democrații pot bloca ratificarea acordului sau le vor putea cere membrilor Casei Albe să facă unele concesii. Astfel de evoluții ar fi o sursă de incertitudine atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru investitori, și ar putea deteriora sentimentul față de activele mexicane și canadiene.

NIKKEI (JAP225) continuă să se redreseze după scăderea bruscă înregistrată în prima jumătate a lunii octombrie. Indicele a închis imediat sub zona de rezistență ce a dezarmat de mai multe ori în acest an cumpărătorii. Trebuie observat faptul că lumânarea de astăzi indică indecizia investitorilor. Sursa: xStation5

Donald Trump pare să-și fi găsit o nouă mantra. Președintele american a criticat din nou Rezerva Federală din cauza ritmului accelerat de creștere a dobânzii într-un interviu susținut pentru Fox Business Network. Trump este primul președinte al SUA de mai bine de două decenii care și-a exprimat atât de mult opinia față de Fed. El a reiterat faptul că banca centrală este independentă, dar nu este mulțumit de acțiunile acesteia. Trump a repetat faptul că ritmul actual al creșterii ratei dăunează creșterii economice și reprezintă motivul deprecierilor recent suferite de piețele bursiere. Fostul președinte al Fed, Janet Yellen, a comentat aceste remarci spunând că, deși nu este ilegal ca președintele să vorbească despre banca centrală, nu este nici un lucru înțelept. Aceasta a tranmis că astfel de remarci pot fi privite ca încercări de a politiciza și de a submina credibilitatea în banca centrală. În cazul în care se va pierde încrederea în Rezerva Federală, se va pierde și încrederea în moneda națională. Deși acesta este un scenariu care ar putea părea nerealist, retorica dură a președintelui ar putea ridica semne de întrebare în rândul participanților la piață.

Netflix (NFLX.US) a înregistrat o performanță slabă în ultima vreme, însă media mobilă de 200 de perioade, tendința ascendentă și zona de suport au permis să se aprecieze puternic. Raportul privind câștigurile salariale a îmbunătățit considerabil sentimentul din rândul investitorilor de acțiuni, însă aceștia ar trebui să fie atenți în momentul în care vor dori să tranzacționeze acțiunile Netflix în timpul sesiunii de tranzacționare SUA de astăzi, deoarece volatilitatea ar putea fi sporită. Sursa: xStation5

Nu în ultimul rând, vom menționa câteva detalii despre evoluția companiei Netflix, ce va atrage, cu siguranță, atenția în timpul sesiunii de tranzacționare SUA de astăzi. Compania a prezentat raportul privind câștigurile din Q3 după închiderea pieței de ieri, ce s-a dovedit a fi extraordinar. Sentimentul față de acțiunile companiei, înainte de raportare, era mixt deoarece raportul anterior a indicat o încetinire a creșterii utilizatorilor. Cu toate acestea, acest lucru pare să rămână în trecut, deoarece Netflix a crescut cu 6,96 milioane de utilizatori în perioada iunie-septembrie față de estimările de 5,09 milioane. Venitul net a fost cu 25,69% mai mare decât estimarea medie și a ajuns la 467,8 milioane dolari. Pe de altă parte, câștigurile s-au raportat aproape conform așteptărilor, 3,995 miliarde de dolari, ajungând la 3,999 miliarde de dolari. Compania rămâne optimistă cu privire la datele din perioada ce va urma, estimând că va crește cu 28,9 milioane de utilizatori în întregul an 2018. Acțiunile se tranzacționau cu până la 19% în creștere în tranzacțiile de după închiderea pieței.

"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."

Distribuie:
Înapoi la secțiunea de știri
Xtb logo

Începe gratuit

Folosim cookie-uri

Apăsând pe „Accept tot”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor pe dispozitivul dvs. pentru a îmbunătăți navigarea pe site, a analiza utilizarea site-ului și pentru îmbunătățirea eficienței marketingului nostru.

Acest grup conține cookie-uri necesare pentru ca site-ul nostru web să funcționeze. Acestea sunt necesare pentru funcționalități precum preferințe de limbă, distribuția traficului sau menținerea sesiunii utilizatorului. Ele nu pot fi dezactivate.

Nume cookie
Descriere
SERVERID
userBranchSymbol Data de expirare: 2 martie 2024
adobe_unique_id Data de expirare: 1 martie 2025
SESSID Data de expirare: 2 martie 2024
X-Salesforce-CHAT
__hssc Data de expirare: 8 septembrie 2022
__cf_bm Data de expirare: 8 septembrie 2022

Folosim instrumente care ne permit să analizăm modul de utilizare a paginii noastre. Astfel de date ne permit să îmbunătățim experiența de utilizare a serviciului nostru web.

Nume cookie
Descriere
_gid Data de expirare: 9 septembrie 2022
_gaexp Data de expirare: 3 decembrie 2022
_gat_UA-24128249-1 Data de expirare: 8 septembrie 2022
_gat_UA-121192761-1 Data de expirare: 8 septembrie 2022
_ga_CBPL72L2EC Data de expirare: 1 martie 2026
_ga Data de expirare: 1 martie 2026
__hstc Data de expirare: 7 martie 2023
__hssrc

Acest grup de cookie-uri este folosit pentru a vă afișa anunțuri cu subiecte de interes pentru dvs. De asemenea, ne permite să ne monitorizăm activitățile de marketing și ne ajută să măsuram performanța reclamelor noastre.

Nume cookie
Descriere
MUID Data de expirare: 26 martie 2025
_omappvp Data de expirare: 11 februarie 2035
_omappvs Data de expirare: 1 martie 2024
_uetsid Data de expirare: 2 martie 2024
_uetvid Data de expirare: 26 martie 2025
_fbp Data de expirare: 30 mai 2024
fr Data de expirare: 7 decembrie 2022
_ttp Data de expirare: 26 martie 2025
_tt_enable_cookie Data de expirare: 26 martie 2025
_ttp Data de expirare: 26 martie 2025
hubspotutk Data de expirare: 7 martie 2023
omSeen-bf0j5ficcdwh69l4zs8y Data de expirare: 8 octombrie 2022

Cookie-urile din acest grup stochează preferințele pe care le-ați avut în timpul utilizării site-ului, astfel încât acestea să fie deja active când vizitați pagina după o perioadă de timp.

Nume cookie
Descriere

Această pagină folosește cookie-uri. Cookie-urile sunt fișiere stocate în browser-ul dvs. și sunt utilizate de majoritatea site-urilor web pentru a vă ajuta să vă personalizați experiența web. Pentru mai multe informații, consultați Politica de confidențialitate. Puteți gestiona cookie-urile apăsând pe „Setări”. Dacă sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor, apăsați pe „Accept tot”.

Schimbă regiunea și limba
Țara de reședință
Limbă