Testează-ți strategiile de tranzacționare cu un Cont XTB!
Rezumat
Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri
Deschide Cont Real Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobil- Piețele bursiere încep ședința de tranzacționare în scădere, în ciuda optimismului privind negocierile comerciale dintre SUA și China
- DAX atinge 12200 de puncte, ce urmează?
- Germania ar putea renunța la politica bugetară echilibrată „black zero”
Investitorii din Europa par să aibă îndoieli cu privire la comentariile optimiste de ieri de pe frontul comercial SUA-China. Reamintim că secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a semnalat că ambele țări au făcut progrese în timpul ultimelor discuții, iar apoi președintele american, Donald Trump, a adăugat că SUA va avea mai multe discuții cu Beijing săptămâna viitoare, înainte de negocierile la nivel înalt din Washington, la începutul lunii octombrie. La prima vedere, sunt titluri optimiste, cu toate acestea însă, investitorii au rămas sceptici, în mod justificat, deoarece au mai auzit astfel de comentarii în trecut, care însă nu au condus la o soluționare a disputei comerciale. În opinia noastră, investitorii acționează corect prin aplicarea precauției în privința activelor mai riscante. Cu toate acestea, DE30 a depășit luni pragul de 12200 de puncte, fapt care ar putea sugera că tendința ar putea continua. Într-adevăr, din punct de vedere tehnic, cumpărătorii pot fi optimiști, deși trebuie observat că am fost recent martorii unui raliu destul de accentuat, prin urmare, investitorii care mizează pe creștere ar putea face o mică pauză înainte de a reveni la cumpărare. În acest caz, ședința de tranzacționare de astăzi ar putea fi crucială, și dacă lumânarea zilnică se închide sub nivelul menționat mai sus, ar putea pune presiune pe cumpărători să părăsească piața și să exercite astfel o presiune descendentă asupra indicelui german.
DE30 a reușit luni să înceapă ședința la peste 12200 de puncte, dar perspectivele pentru investitorii care mizează pe creștere par neclare. Sursa: xStation5
Între timp, în ultimele săptămâni, au existat multiple discuții despre posibila relaxare a politicii fiscale în Germania. Trebuie notat că țările cu o politică fiscală mai relaxată au fost puternic încurajate de Banca Centrală Europeană să se implice mai mult în sprijinirea creșterii economice din Europa. Cele mai recente date privind comerțul exterior din cea mai mare economie europeană au indicat un excedent de cont curent mai mare decât cel preconizat, care a crescut la 7,3% din PIB după iulie, față de 7,1% din PIB după iunie, fiind cea mai mare valoare din acest an. Aceste cifre pot încuraja anumiți decidenți germani să mențină presiunea asupra guvernului, pentru relaxarea politicii fiscale. Având în vedere acest lucru, merită menționate cele mai recente știri, potrivit cărora Germania ar putea renunța la politica sa bugetară echilibrată. Luni, Reuters a informat că Berlinul ar avea în vedere înființarea unor agenții publice independente, care să emită noi instrumente de îndatorare pentru a investi fonduri suplimentare în economia fragilă. O astfel de mișcare este menită să dejoace regulile naționale stricte privind cheltuielile, și să permită țării să emită mai multe obligațiuni, fără a încălca normele. Mai simplu, noile instrumente de îndatorare emise de aceste agenții nu ar fi contabilizate în bugetul federal, ci vor apărea doar în calculele CE. Cu toate acestea, până în prezent, Germania nu a anunțat că intenționează să-și sprijine economia printr-o politică fiscală expansivă. Marți dimineață, ministrul german al Finanțelor, Sholz, a prezentat un buget solid, lipsit de instrumente suplimentare de îndatorare, deși a precizat că bugetul pentru anul viitor este unul expansiv, fără a explica concret ce a vrut să spună prin această afirmație. În cele din urmă, Sholz a reiterat faptul că economia din Germania nu este în criză și că se vor lua măsuri adecvate dacă se va ajunge acolo.
DAX este în scădere cu 0,3% în această dimineață, după ce Ministerul Finanțelor a prezentat bugetul pentru 2020 fără instrumente suplimentare de îndatorare. Sursa: Bloomberg
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."