Dolarul vede lucrurile diferit?

7 noiembrie 2018

Democrații au preluat (deși rezultatele nu sunt finale, e foarte probabil să fie așa) controlul Camerei Reprezentanților, dar republicanii păstrează Senatul. De ce au preferat investitorii bursele, dar nu s-au lăsat la fel de bine dispuși în privința dolarului american? Sentimentul pozitiv a fost vizibil în Europa, pe când datele începuseră să reliefeze cu o probabilitate rezonabilă rezultatul. Democrații nu par a avea în vedere demiterea președintelui, potrivit discursului împăciuitor al celei care ar urma să preia conducerea Camerei, doamna Pelosi, și piețele bursiere ar putea saluta acest aspect, împreună cu probabilitatea unei înțelegeri în privința investițiilor în infrastructură. pe de altă parte, investitorii din piețele valutare au ales să vândă dolarul, considerând că posibilitatea unor stimulente fiscale suplimentare ar fi acum diminuată, sau, pur și simplu tratând într-o manieră de evaluare independentă față de piața de capital rezultatele alegerilor. Interpetarea nu este simplă, dar se poate remarca alinierea cu scăderea randamentelor titlurilor de stat pe 10 ani. Ca de obicei, închiderea sesiunii este relevantă: vor păstra investitorii bursieri optimismul? va rămâne dolarul în defensivă? Din punct de vedere tehnic, trendul EUR,GBP vs USD este, în ambele variante, în derulare, pentru moment.

Grafic EURUSD, GBPUSD - H1. Sursa: xStation5

Claudiu Cazacu
Chief Strategist

Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea X-Trade Brokers Dom Maklerski SA, persoană juridică supervizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia.

Etichete:
Distribuie:
Înapoi la secțiunea de știri