Rezumat:
-
La începutul sesiunii, dolarul australian este cea mai puternică monedă, reușind să-și recupereze o parte din pierderi
-
Indicele Dow Jones (US30) își continuă perioada slabă. Acțiunile asiatice se apreciază
-
Petrolul beneficiază de scăderea neașteptată a rezervelor API
Am scris ieri despre dolarul australian, fiind unul dintre cei mai eficienți indicatori ai sentimentului față de risc al traderilor, datorită corelației pozitive cu randamentul obligațiunilor. Marți, AUD a înregistrat rezultate slabe după ce președintele Donald Trump a cerut pregătirea unei noi liste de bunuri chinezești care urmează să fie taxate la import. Acestea sunt evaluate la 200 de miliarde de dolari. Totuși, astăzi, dolarul australian este cea mai puternică monedă, profitând de aplanarea conflictului comercial. Sesiunea asiatică nu ne-a adus date macro din Australia, în afară de indicatorul Westpac care a pierdut 0,22% mom în mai, după ce luna anterioară s-a majorat cu 0,19% mom. Contul curent al Noii Zeelande a înregistrat un surplus de 182 de milioane, în timp ce așteptările indicau o valoare de 50 de miliarde. Pe de altă parte, rezultatele nu sunt îmbucurătoare în momentul în care îl raportăm la PIB, deficitul din primul trimestru al anului a accelerat de la 2,7% din PIB la 2,8% din PIB, scenariu ce a fost anticipat. În general, datele au avut un efect redus asupra dolarului neo-zeelandez, care a resimțit presiune în urma rezultatelor licitației GDT, care a adus o reducere a prețurilor cu 1,2%.
Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri
Deschide cont la XTB Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobilTehnic, cotația AUDUSD ar putea oferi oportunități încurajatoare pentru cumpărătorii, deoarece prețul a testat deja o zonă de suport situată la aproximativ 0,7320. Dacă prețul este capabil să rămână deasupra acestei linii, ar putea fi posibilă o apreciere în următoarele două zile. Sursa: xStation5
Preocupările reduse legate de războiul comercial au favorizat, de asemenea, piața bursieră din Asia, acțiunile tranzacționându-se puternic în creștere în cursul zilei. Printre indicii care înregistrează cele mai bune performanțe se numără NIKKEI (JAP225) și S&P/ASX200 (AUS200), crescând cu 1,1%. Evoluția indicilor din China pare a fi la fel de pozitivă, Hang Seng (CHNComp) crescând cu 0,9%. Însă, chiar dacă aprecierile de astăzi sunt sănătoase, acest lucru nu înseamnă că toate riscurile comerciale au dispărut deja. Sentimentul încă negativ este observat pe Wall Street, lucru valabil mai ales când vine vorba de Dow Jones (US30). Indicele american a scăzut cu 1,15%, extinzând pierderile, reprezentând cel mai puternic declin din martie anul trecut. În plus, încă de la începutul anului, indicele este în scădere. Pe piața americană de obligațiuni se observă, însă, și o notă de optimism, randamentul pe 10Y apreciindu-se de la nivelul scăzut de 2,85% până la 2,9% la 8:55 am ora României.
Prețurile petrolului sunt, de asemenea, în creștere dimineață, beneficiind de o scădere mai puternică decât cea estimată a stocurilor de petrol, raportată de API ieri. Mai exact, raportul a indicat că stocurile de petrol au scăzut cu 3,02 milioane de barili, în timp ce așteptările pieței erau de -1,9 milioane de barili. Pe de altă parte, s-a înregistrat o altă creștere a stocurilor de benzină (2,11 milioane de barili), traducându-se printr-o necesitate redusă pe viitor a rafinăriilor americane de țiței, acționând în detrimentul unor noi scăderi semnificative a stocurilor de petrol. În orice caz, prețul Brent se tranzacționează cu 0,45% mai mult, în timp ce prețul WTI câștigă până la 0,75% la 9:02 am ora României
Prețurile petrolului se apreciază ușor în această dimineață, însă tehnic, mișcarea este limitată. După ce vineri s-a conturat o lumânăre bearish uriașă, cumpărătorii nu au reușit nici măcar să testeze din nou acest nivel. Având în vedere că ședința OPEC/non-OPEC va avea loc în această vineri, ne putem aștepta ca prețurile petrolului să oscileze. Sursa: xStation5
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."