Claudiu Cazacu: Investițiile în sectorul bancar sub presiunea tensiunilor de la Credit Suisse

16:48 19 octombrie 2022

Credit Suisse (CS) se luptă, zilele acestea, nu pentru expansiune globală, ci pentru continuitatea funcționării sale, și se pare că restructurări serioase sunt necesare pentru a merge înainte.

„Credit Suisee se luptă să supraviețuiască, dar, totuși, riscul unui eveniment de tip Lehman Brothers este limitat. În schimb, Credit Suisse ar putea să nu fie singura instituție potențial aflată în dificultate. Cu dobânzile în creștere, deteriorări așteptate ale calității portofoliilor de credite și crize precum cea din Marea Britanie, investitorii în domeniul bancar sunt ținuți în tensiune”, avertizează Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri

Deschide cont la XTB Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobil

Declinul Credit Suisse - erodarea capitalului financiar, dar și a încrederii

Acțiunile CS au pierdut 48,9% anul acesta, până pe 17 octombrie, pe bursa elvețiană. E o performanță mult inferioară indicelui bursier, care a pierdut 18,5%, sau sectorului bancar al țării. 

UBS a pierdut „doar” 11%, iar cele mai multe bănci cantonale au reușit să fie pe plus anul acesta. Astfel, indicele sectorial pentru bănci SPI ICB Supersector Banks 8300 are un randament pozitiv de 5,4%, incluzând dividendele, de la începutul anului până pe 17 octombrie. 

Banca a suferit lovituri importante, și de capital și de imagine, în urma scandalului fondului Archegos, în 2021, înregistrând pierderi de 5 mld. Euro, peste jumătate din valoarea totală pierdută de mai multe bănci în urma prăbușirii acestuia.

Situația, din păcate, nu a fost singulară.

Banca, în postura de creditor al Greensill, a acumulat alte pierderi de 1,6 mld. de franci elvețieni, la care se adaugă 475 milioane de dolari plătite ca amendă și 200 milioane de dolari ștergerea datoriei suverane în urma scandalului obligațiunilor Mozambicului („tuna bonds").

În plus, ecoul erorilor din timpul perioadei de boom pre-2008, cu vânzări de titluri construite pornind de la credite ipotecare, se aude, încă, după mai bine de un deceniu.

Luni, banca a ajuns la un acord de 495 mil. de dolari pentru pierderile produse investitorilor de produsele sale MBS (instrumente asociate creditelor ipotecare) din piața imobiliară. Acestea au adus pierderi masive investitorilor în timpul crizei financiare.

Dintr-un anume punct de vedere, este o victorie pentru bancă, dacă ne gândim că, la debutul procesului, autoritățile din SUA cereau daune de 3 mld. de dolari, dar sumele se tot adaugă la o factură deja foarte ridicată.

Anul trecut banca mai plătise 600 de mil. de dolari pentru a închide un proces cu MBIA pe tema acestor instrumente.

O instituție financiară operează cu două tipuri de capital, cel financiar, și cel de încredere, iar pentru Credit Suisse  ambele au fost erodate secvențial, dar cu un efect cumulativ semnificativ, în ultimii ani.

Presiunea a devenit suficient de mare încât, din motive de încredere, anumite fonduri și-au cerut înapoi, în septembrie, acțiunile pe care le împrumutaseră, prin intermediul băncii, pentru a fi vândute în lipsă.

În mod indirect, clienții au semnalat că vor să mute operațiunile prin care obțin venituri suplimentare de pe urma acțiunilor deținute, de obicei, pe termen mai lung, înspre alte direcții.

Necazurile băncii nu au venit singure: autoritățile americane au pornit o nouă investigație pentru a afla dacă instituția a ajutat cetățeni americani să își ascundă veniturile, la 8 ani după ce a plătit o amendă pe aceeași temă.

Axel Lehmann, președintele consiliului de administrație, care a preluat postul în ianuarie, a recunoscut că anul trecut a fost cel mai slab din istoria de 166 de ani a băncii, dar a promis un plan comprehensiv ce ar urma să fie anunțat pe 27 octombrie.

În același timp, a vorbit de atingerea unui nivel între 13 și 14% pentru rata fondurilor proprii de rang 1 (CET1), care întruneau în iunie această condiție, dar, în urma pierderilor ulterioare, nu mai este sigur că este validată în continuare.

Cerințele de capital ale băncilor au devenit mai stricte după criza financiară, fiind la 10% potrivit regulilor din Elveția.

Goldman Sachs, care concurează cu CS pe segmentul de bancă de investiții, dar și altele, a estimat că banca va avea nevoie, în 2024, de un capital suplimentar de 8 mld. de dolari.

Pe termen scurt, ar putea fi nevoie de cel puțin 4 mld. de dolari, iar banca deja are planuri pentru a obține lichiditate.

Se ia în considerare împărțirea în 3 a diviziei de investment banking, vânzarea diviziei din SUA sau lichidarea unor active precum participații în operatorul bursei elvețiene, SIX.

Banca are participații în diferite entități, între care o firmă de servicii pentru industria fondurilor, cu sediul în Spania, două bănci specializate, divizia de wealth management din America Latină, cu active și credite date de peste 100 mld. dolari, și ar putea vinde chiar faimosul hotel Savoy din Zurich, care ar aduce cash de 400 mil. sau, după unele estimări, 500 de mil. de franci.

Dacă toate acestea nu ar fi de ajuns, se poate lua în considerare o nouă infuzie de capital, explică analistul XTB România.

Programul de redresare – speranțe reale sau prelungire a agoniei?

Investitorii urmăresc cu mare atenție acțiunile băncii, dar și instrumentele de tip credit default swap (CDS-uri) care oferă protecție cumpărătorilor la intrarea în default, ca indicatori ai șanselor de succes al programului de redresare.

Riscul unui eveniment de tip Lehman Brothers este limitat, în prezent, iar ultimele sesiuni au adus o scădere de la 331 pe 13 oct. la 267 de puncte pe 17 pentru CDS pe 5 ani, indicând speranțe că banca va face rost de suficient capital încât să evite un scenariu periculos.

Prezența globală, întrepătrunderea prin tranzacții și active cu un număr ridicat de alte instituții ridică miza Credit Suisse, care are relevanță pentru sistemul financiar global.

Autoritatea Bancară Europeană a atras atenția asupra riscului în creștere pentru portofoliile băncilor, în condițiile în care piața imobiliară a crescut în 2021, cu potențial de supraîncălzire, iar mediul economic s-a deteriorat apoi abrupt.

Băncile au oferit credite garantate cu proprietăți imobiliare de 4,1 trilioane de Euro, sau aproximativ o treime din totalul creditelor pentru gospodării și companii non-financiare.

Cu dobânzile în creștere, deteriorări așteptate ale calității portofoliilor de credite și crize precum cea din Marea Britanie (unde recent, totuși intervențiile și anunțurile recente au mai temperat din preocupări) investitorii în domeniul bancar sunt ținuți în tensiune.

În vremuri pline de provocări, Credit Suisse  ar putea să nu fie singura instituție potențial aflată în dificultate.

Președintele JPMorgan a avertizat că, de obicei, într-un mediu ca cel actual, mai pot apărea „surprize”, opinie împărtășită de fostul premier britanic Gordon Brown. Riscurile nu sunt de neglijat.

Pentru Credit Suisse, costul „salvării” modului de funcționare ar putea fi mare pentru acționari, dar, mulțumită unor reglementări mai stricte în privința capitalului și a altor măsuri luate după criza financiară, în lipsa altor pierderi neprevăzute, se poate întrezări o cale, lungă și dificilă, e drept, spre depășirea amenințărilor existențiale, se mai arată în analiza casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România.

"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."

Distribuie:
Înapoi la secțiunea de știri
Xtb logo

Începe gratuit

Folosim cookie-uri

Apăsând pe „Accept tot”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor pe dispozitivul dvs. pentru a îmbunătăți navigarea pe site, a analiza utilizarea site-ului și pentru îmbunătățirea eficienței marketingului nostru.

Acest grup conține cookie-uri necesare pentru ca site-ul nostru web să funcționeze. Acestea sunt necesare pentru funcționalități precum preferințe de limbă, distribuția traficului sau menținerea sesiunii utilizatorului. Ele nu pot fi dezactivate.

Nume cookie
Descriere
SERVERID
userBranchSymbol Data de expirare: 2 martie 2024
adobe_unique_id Data de expirare: 1 martie 2025
SESSID Data de expirare: 2 martie 2024
X-Salesforce-CHAT
__hssc Data de expirare: 8 septembrie 2022
__cf_bm Data de expirare: 8 septembrie 2022

Folosim instrumente care ne permit să analizăm modul de utilizare a paginii noastre. Astfel de date ne permit să îmbunătățim experiența de utilizare a serviciului nostru web.

Nume cookie
Descriere
_gid Data de expirare: 9 septembrie 2022
_gaexp Data de expirare: 3 decembrie 2022
_gat_UA-24128249-1 Data de expirare: 8 septembrie 2022
_gat_UA-121192761-1 Data de expirare: 8 septembrie 2022
_ga_CBPL72L2EC Data de expirare: 1 martie 2026
_ga Data de expirare: 1 martie 2026
__hstc Data de expirare: 7 martie 2023
__hssrc

Acest grup de cookie-uri este folosit pentru a vă afișa anunțuri cu subiecte de interes pentru dvs. De asemenea, ne permite să ne monitorizăm activitățile de marketing și ne ajută să măsuram performanța reclamelor noastre.

Nume cookie
Descriere
MUID Data de expirare: 26 martie 2025
_omappvp Data de expirare: 11 februarie 2035
_omappvs Data de expirare: 1 martie 2024
_uetsid Data de expirare: 2 martie 2024
_uetvid Data de expirare: 26 martie 2025
_fbp Data de expirare: 30 mai 2024
fr Data de expirare: 7 decembrie 2022
_ttp Data de expirare: 26 martie 2025
_tt_enable_cookie Data de expirare: 26 martie 2025
_ttp Data de expirare: 26 martie 2025
hubspotutk Data de expirare: 7 martie 2023
omSeen-bf0j5ficcdwh69l4zs8y Data de expirare: 8 octombrie 2022

Cookie-urile din acest grup stochează preferințele pe care le-ați avut în timpul utilizării site-ului, astfel încât acestea să fie deja active când vizitați pagina după o perioadă de timp.

Nume cookie
Descriere

Această pagină folosește cookie-uri. Cookie-urile sunt fișiere stocate în browser-ul dvs. și sunt utilizate de majoritatea site-urilor web pentru a vă ajuta să vă personalizați experiența web. Pentru mai multe informații, consultați Politica de confidențialitate. Puteți gestiona cookie-urile apăsând pe „Setări”. Dacă sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor, apăsați pe „Accept tot”.

Schimbă regiunea și limba
Țara de reședință
Limbă