Corecție bursieră în SUA, sursa stresului ar putea fi ”de import”

18:09 25 aprilie 2019

Profiturile raportate în SUA ar putea marca evitarea unui sezon de contracție a câștigurilor pentru membrii S&P500. Microsoft a oferit un profit de 1.14 dolari pe acțiune, cu 14% peste estimări, și cu o dezvoltare puternică pentru cloud, devenind singura companie listată care este în prezent evaluată la peste 1 trilion de dolari. Facebook a reușit să surprindă pozitiv în privința veniturilor din activităților continue, chiar dacă pregătirea pentru o amendă între 3 și 5 mld. USD este neașteptată, astfel încât acțiunile au deschis astăzi, în prima sesiune standard după raportări, cu peste 6% pe plus. Paypal și Visa, procesatori de plăți, au depășit la rândul lor rezultatele. Cu toate acestea, debutul sesiunii de astăzi a fost unul marcat de vânzări. La nivel macro, saltul solicitărilor de ajutor de șomaj la 230 de la 193 de mii în săptămâna anterioară nu sunt suficiente pentru a justifica reacția de vânzare, mai ales cu un ritm sănătos, de 0.4% lunar al creșterii comenzilor de bunuri de folosință îndelungată. Dinamica pare a fi ”importată” din China, unde bursa din Shanghai a pierdut peste 2 procente noaptea trecută, în urma re-evaluării șanselor unor noi programe de stimulare pe termen scurt. Guvernul ar pregăti reforme structurale, dar cu impact pe orizont mult mai îndelungat, și nu ar mai vedea motive de susținere amplă pe termen scurt. Pentru moment, deși supus unui episod corectiv, indicele US500 este pe trend ascendent, cu suportul la 2895 de puncte, rezistența fiind la 2927.

Grafic US500 - H1. Sursa: xStation5

Claudiu Cazacu
Chief Strategist

Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea X-Trade Brokers Dom Maklerski SA, persoană juridică supervizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia.

Distribuie:
Înapoi la secțiunea de știri