Datele economice sumbre pun presiune asupra piețelor

18:53 19 noiembrie 2020

Principalii indici de pe Wall Street au pierdut teren joi, extinzându-și perioadă de slăbiciune pe fondul numărului de cazuri în creștere dar și a unui avans neașteptat a cererilor pentru ajutor de șomaj din SUA, care a accentuat îngrijorările referitoare la stagnarea ritmului de creștere economică din SUA. 

Cererile inițiale pentru ajutor de șomaj ajustate sezonier pentru săptămâna încheiată pe 14 noiembrie s-au ridicat la 742 de mii, comparativ cu 711 mii marcate în săptămâna precedentă. Estimările sugerau o valoare de 707 mii de cereri în ultima săptămână.

Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri

Deschide cont la XTB Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobil

Indicele S&P 500 s-ar putea îndrepta către cea de-a treia sesiune consecutivă descendentă, îndepărtându-se tot mai mult de nivelul record la care a închis luni.

Atitudinea extrem de bullish care a dus la creșteri importante la început de săptămână dă semne că își pierde din tracțiune, numărul de cazuri fiind în creștere în multe părți ale lumii, în timp ce instituțiile de sănătate publică sunt puse sub presiune. New York City a anunțat că va închide școlile, iar în Australia de Sud a fost introdusă una dintre cele mai dure variante de lockdown de până acum: chiar și exercițiile în aer liber și plimbatul animalelor de companie sunt interzise. În Tokyo, alerta de virus a fost ridicată la cele mai înalte niveluri, deoarece infecțiile zilnice au depășit 500 pentru prima dată.

În acest context, investitorii se întreabă cât de ample și de durată vor fi efectele pandemiei în viitorul apropiat. Acum există un nivel ridicat de stres în economie, pe măsură ce firmele întâmpină dificultăți în urma restricțiilor. Totuși, tot mai multe informații pozitive vin din sectorul farma, unde oamenii de știință dezvoltă rapid tot mai mulți candidați pentru vaccin, cel mai recent exemplu fiind produsul dezvoltat în parteneriat de AstraZeneca și Oxford University. 

Imaginea economică sumbră pe termen scurt începe să elimine optimismul referitor la vaccin. Totuși, trebuie subliniat că perspectivele nu s-au deteriorat atât de mult, ci doar că investitorii au inclus în preț în mare parte știri pozitive și doar marginal informații neplăcute. În această situație, o asemenea abordare se poate dovedi excesiv de agresivă pe termen scurt.

Într-un raport publicat joi, FMI a remarcat progresele în ceea ce privește vaccinul dar a indicat și că prețurile crescute ale activelor indică o deconectare de la economia reală și o potențială amenințare la adresa stabilității financiare.

Graficul ne arată o tendință de ajustare a cotației US500, dar având în vedere că deja mare parte din avansul obținut după publicarea primului anunț a fost deja pierdut, este posibilă o temperare a situației. Investitorii ar putea căuta o potențială perioadă de consolidare în așteptarea de noi informații. Un nivel important de susținere este 3.512 puncte, care în trecut a acționat sub formă de rezistență, fiind depășit cu dificultate (a fost necesar un anunț foarte pozitiv). Un pachet de stimulente s-ar putea dovedi a fi cheia. Chiar și o valoare mai mică decât cea preconizată ar putea fi primită cu urale de către piețe, întrucât ar putea fi mișcarea inspirată care să ajute menținerea anumitor întreprinderi deschise și pentru a ajuta o parte din populație să își plătească cheltuielile necesare. O astfel de decizie ar putea fi ”un truc” pentru menținerea încrederii investitorilor până la finalizarea și distribuirea unui vaccin.

Radu Puiu, Research Analyst XTB România

"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."

Distribuie:
Înapoi la secțiunea de știri
Xtb logo

Începe gratuit

Folosim cookie-uri

Apăsând pe „Accept tot”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor pe dispozitivul dvs. pentru a îmbunătăți navigarea pe site, a analiza utilizarea site-ului și pentru îmbunătățirea eficienței marketingului nostru.

Acest grup conține cookie-uri necesare pentru ca site-ul nostru web să funcționeze. Acestea sunt necesare pentru funcționalități precum preferințe de limbă, distribuția traficului sau menținerea sesiunii utilizatorului. Ele nu pot fi dezactivate.

Nume cookie
Descriere
SERVERID
userBranchSymbol Data de expirare: 2 martie 2024
adobe_unique_id Data de expirare: 1 martie 2025
SESSID Data de expirare: 2 martie 2024
X-Salesforce-CHAT
__hssc Data de expirare: 8 septembrie 2022
__cf_bm Data de expirare: 8 septembrie 2022

Folosim instrumente care ne permit să analizăm modul de utilizare a paginii noastre. Astfel de date ne permit să îmbunătățim experiența de utilizare a serviciului nostru web.

Nume cookie
Descriere
_gid Data de expirare: 9 septembrie 2022
_gaexp Data de expirare: 3 decembrie 2022
_gat_UA-24128249-1 Data de expirare: 8 septembrie 2022
_gat_UA-121192761-1 Data de expirare: 8 septembrie 2022
_ga_CBPL72L2EC Data de expirare: 1 martie 2026
_ga Data de expirare: 1 martie 2026
__hstc Data de expirare: 7 martie 2023
__hssrc

Acest grup de cookie-uri este folosit pentru a vă afișa anunțuri cu subiecte de interes pentru dvs. De asemenea, ne permite să ne monitorizăm activitățile de marketing și ne ajută să măsuram performanța reclamelor noastre.

Nume cookie
Descriere
MUID Data de expirare: 26 martie 2025
_omappvp Data de expirare: 11 februarie 2035
_omappvs Data de expirare: 1 martie 2024
_uetsid Data de expirare: 2 martie 2024
_uetvid Data de expirare: 26 martie 2025
_fbp Data de expirare: 30 mai 2024
fr Data de expirare: 7 decembrie 2022
_ttp Data de expirare: 26 martie 2025
_tt_enable_cookie Data de expirare: 26 martie 2025
_ttp Data de expirare: 26 martie 2025
hubspotutk Data de expirare: 7 martie 2023
omSeen-bf0j5ficcdwh69l4zs8y Data de expirare: 8 octombrie 2022

Cookie-urile din acest grup stochează preferințele pe care le-ați avut în timpul utilizării site-ului, astfel încât acestea să fie deja active când vizitați pagina după o perioadă de timp.

Nume cookie
Descriere

Această pagină folosește cookie-uri. Cookie-urile sunt fișiere stocate în browser-ul dvs. și sunt utilizate de majoritatea site-urilor web pentru a vă ajuta să vă personalizați experiența web. Pentru mai multe informații, consultați Politica de confidențialitate. Puteți gestiona cookie-urile apăsând pe „Setări”. Dacă sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor, apăsați pe „Accept tot”.

Schimbă regiunea și limba
Țara de reședință
Limbă