Debasement Trade: De ce investitorii caută refugiu în aur

Pe piețele financiare, așa-numitul „debasement trade” se referă la o strategie de investiții care vizează protejarea puterii de cumpărare împotriva devalorizării continue a monedei fiduciare.

Ideea este simplă: atunci când guvernele și băncile centrale extind masa monetară mai repede decât crește economia reală, valoarea monedei scade, iar activele cu ofertă limitată, precum aurul, argintul sau bitcoin, tind să se aprecieze.

Istoria monedei fiduciare

Până în 1971, sistemul monetar internațional (înființat la Bretton Woods în 1944) funcționa în conformitate cu standardul aur-dolar. Dolarul american era convertibil în aur la 35 de dolari pe uncie, iar alte monede erau legate de dolar. Acest lucru însemna că suma de bani în circulație era limitată de rezervele de aur ale Trezoreriei SUA — cu alte cuvinte, nu putea fi tipărită la nesfârșit.

În anii 1960, însă, războiul din Vietnam și programele sociale expansive au creat deficite fiscale mari. Statele Unite au început să emită mai mulți dolari decât puteau acoperi cu aur, determinând mai multe țări să solicite conversia dolarilor lor în aur. Temându-se de epuizarea rezervelor sale, președintele Richard Nixon a suspendat unilateral convertibilitatea dolarului în aur la 15 august 1971 — un eveniment cunoscut sub numele de „șocul Nixon”. Acest lucru a marcat nașterea banilor fiduciari puri, iar în deceniul respectiv aurul a generat randamente spectaculoase, care nu au mai fost înregistrate până de curând.

De atunci, băncile centrale au avut libertatea de a mări masa monetară după bunul plac. Ciclurile de devalorizare, inflație și bule speculative au devenit recurente. Fiecare criză (1987, 2000, 2008, 2020) a fost întâmpinată cu noi valuri de lichidități, care au produs întotdeauna același tipar: accelerarea creșterii masei monetare, creșterea datoriei și erodarea puterii de cumpărare reale.

În acest context, investitorii au reevaluat rolul banilor și au căutat refugiu în active care nu pot fi „tipărite” — în principal metale prețioase și criptomonede. Tranzacțiile de devalorizare nu sunt atât un pariu speculativ, cât un răspuns rațional la un mediu în care politicile fiscale și monetare converg către un singur rezultat: pierderea constantă a puterii de cumpărare a monedelor fiduciare.

Prea mulți bani și prea multe datorii

Expansiunea monetară globală din ultimii ani a fost cea mai mare din istoria modernă. În urma pandemiei din 2020, masa monetară M2 din SUA a crescut cu peste 40% în doar doi ani, în timp ce datoria globală totală depășește acum 330 de trilioane de dolari — mai mult de trei ori PIB-ul mondial, potrivit Reuters.

Creșterea datoriei în trilioane de dolari în principalele economii. Sursa: XTB

Deficitele fiscale structurale și cheltuielile publice finanțate din datorii au transformat băncile centrale în cumpărători permanenți de obligațiuni de stat. Acest cerc vicios — deficit, emisiune și monetizare — menține ratele reale negative și face ca deținerea de numerar sau de titluri tradiționale cu venit fix să devină din ce în ce mai puțin atractivă.

Deficitul fiscal al SUA ca procent din PIB. Sursa: XTB

Valul recent de devalorizare a monedei

Adăugând instabilitatea politică și iresponsabilitatea fiscală la acest context, se creează condițiile perfecte pentru ca investitorii să se orienteze către active alternative.

• Japonia se confruntă cu probleme de insolvență, iar deținătorii de obligațiuni suferă pierderi importante.
• Marea Britanie se află în pragul unei crize a datoriilor.
• Franța este în criză — două guverne au căzut în doar patru săptămâni.
• Germania, după ani de disciplină fiscală, își mărește acum datoria cu 500 de miliarde de euro — și acesta este doar începutul.
• Statele Unite își măresc datoria cu 7% anual, în timp ce obligațiunile au un randament de aproximativ 4%, asigurând o pierdere reală în fiecare an, iar independența instituțiilor publice, precum Rezerva Federală, este supusă presiunilor politice.

Aurul ca activ de refugiu sigur

În acest context de lichiditate abundentă, instabilitate și lipsă de alternative, activele cu ofertă limitată sau descentralizată câștigă valoare — și probabil vor continua să o facă. De secole, aurul a fost refugiul preferat în perioadele de incertitudine politică și economică. Valoarea sa tangibilă, portabilitatea și lichiditatea globală oferă un sentiment de siguranță atunci când totul în jur se află în criză.

Aurul are o istorie de creștere în perioadele de stres pe piață. A depășit 1.000 de dolari pe uncie după criza financiară globală, 2.000 de dolari în timpul pandemiei COVID-19 și s-a apropiat pentru scurt timp de 3.000 de dolari în perioadele de tensiuni comerciale din timpul administrației Trump. Creșterea rapidă a poziționat aurul chiar înaintea euro ca al doilea activ de rezervă cel mai deținut din lume la începutul acestui an.

Performanța aurului în cei mai buni ani ai săi. Sursa: XTB

Băncile centrale au fost cumpărători neți de aur în ultimii 15 ani, dar ritmul de acumulare al acestora s-a dublat după invazia Rusiei în Ucraina. Înghețarea rezervelor băncii centrale ruse de către țările occidentale a scos la iveală vulnerabilitatea deținerilor de valută străină la sancțiuni. În 2024, băncile centrale au achiziționat peste 1.000 de tone de aur pentru al treilea an consecutiv, potrivit World Gold Council, și dețin acum aproximativ o cincime din tot aurul extras vreodată.

Investitorii s-au orientat și ei către aur pe fondul tensiunilor comerciale reînnoite, al datoriei publice record și al îngrijorărilor crescânde cu privire la independența Rezervei Federale. Fondurile tranzacționate la bursă (ETF) garantate cu aur au atins în septembrie cel mai ridicat nivel al deținerilor din ultimii trei ani. Aurul acționează și ca o protecție împotriva inflației și, într-un moment în care Fed pare să-și relaxeze prematur lupta împotriva inflației — sub presiunea politicilor de imigrare, a tarifelor și a slăbirii dolarului —, acesta capătă o importanță reînnoită. Combinate cu riscul crescând de neplată a datoriilor suverane, aceste forțe ar putea continua să determine creșterea prețurilor aurului.

Poate continua să crească?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să luăm în considerare factorii care susțin tendința ascendentă a aurului și dacă există alternative viabile. Până în prezent, sunt puține.

Obligațiunile de stat și-au pierdut atractivitatea în rândul investitorilor care nu au încredere în gestionarea fiscală și preferă să nu se angajeze în active care erodează puterea de cumpărare. Pe măsură ce banii părăsesc obligațiunile, o parte din ei se îndreaptă în mod natural către aur.

Acțiunile continuă să atingă niveluri record, dar temerile crescânde legate de evaluările ridicate și concentrarea pieței îi determină pe investitori să se orienteze către aur, ca rezervă de valoare mai sigură.

Astfel, întrebarea nu este dacă aurul va ajunge la 5.000 de dolari pe uncie, ci când. Istoria arată că, ori de câte ori banii sunt devalorizați, capitalul caută refugiu în ceea ce nu poate fi tipărit.