Petrolul se apreciază. China întrerupe negocierile comerciale cu SUA

10:34 24 septembrie 2018

Rezumat:

  • Prețurile petrolului ating maximele ultimelor două luni după întâlnirea OPEC/ non-OPEC

  • China întrerupe negocierile comerciale cu SUA dar afirmă că este dispusă să reia discuțiile ”într-un context de egalitate și benefic pentru ambele părți”

  • Acțiunile din Hong Kong se depreciază. AUD și NZD înregistrează cele mai însemnate pierderi din G10. USD stagnează

În timpul weekendului au avut loc două evenimente interesante. În primul rând, a avut loc o întâlnire între țările OPEC și non-OPEC în Algeria. Participanții au căzut de acord că nu este o urgență majorarea producției în următorul an, în ciuda presiunilor puse de SUA pentru a reduce prețurile. Trebuie să menționăm comentariile de vineri de pe Twitter ale lui Donald Trump, prin care cerea reducerea cât mai rapidă a prețurilor. Cartelul se așteaptă ca surplusul să depășească volumul cerut în următorul an, fiind dispus să ia orice măsură pentru a menține piața echilibrată. În plus, conform unor informații, Venezuela intenționează să-și crească producția până la 2 milioane de barili/zi până la sfârșitul anului și să se apropie de 2,5 milioane de barili/zi într-un an. Previziunile pe termen lung sugerează că volumul de petrol cerut va crește cu 14,5 milioane de barili/zi până în 2040. În schimb, Iran a declarat că, în cazul în care producția națională se va reduce, este responsabilitatea țărilor OPEC și non-OPEC de a echilibra piața. Producția iraniană se așteaptă să se reducă peste două luni, când intră în vigoare sancțiunile SUA. Prețurile petrolului dezvoltă raliuri în această dimineață, la 8:32 am (ora României), ambele cotații apreciindu-se cu peste 1,3%. Următoarea întâlnire semi-anuală OPEC va avea loc pe 6-7 decembrie.

Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri

Deschide cont la XTB Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobil

Informațiile de la întâlnirea din Algeria au impulsionat prețul Brent către o rezistență importantă plasată deasupra nivelului de 80 de dolari. Cel mai apropiat suport se află la 76 de dolari. Sursa: xStation5

În ceea ce privește tensiunile comerciale dintre SUA și China, semnalele nu sunt optimiste întrucât China a decis să anuleze negocierile din această săptămână afirmând că discuțiile vor fi reluate doar ”într-un context de egalitate și care să fie benefic pentru ambele părți” și nu ”sub amenințarea impunerii de noi taxe vamale”. Luni este prima zi în care intră în vigoare taxele vamale impuse de SUA asupra importurilor din China în valoare de 200 de miliarde de dolari, dar și taxele vamale din China asupra importurilor din SUA în valoare de 60 de miliarde de dolari. Aceste informații au determinat deprecieri ale acțiunilor din Hong Kong, la 8:38 am (ora României), indicele Hang Seng pierdea 1,6%. Bursele din Japonia și China sunt închise astăzi. Deteriorarea apetitului pentru risc afectează monedele considerate mai riscante, astfel scăderile suferite în această dimineață de monedele bazate pe cotațiile mărfurilor (AUD, NZD, CAD) nu ar trebui să fie o surpriză.

Cotația dolarului neozeelandez suferă o corecție de la un nivel important de rezistență plasat la 0,67. Totuși, săptămâna trecută, prețul a reușit să spargă o linie de trend pe termen scurt, astfel cumpărătorii își vor dori să mențină prețul deasupra acestei linii. În cazul în care decizia Fed va fi dezamăgitoare, întâlnirea Rezervei Federale de miercuri ar putea fi o oportunitate pentru cumpărători. Sursa: xStation5

Alte știri:

  • Membrul BCE, Ewald Nowotny, consideră că banca centrală ar trebui să ia în considerare înăsprirea mai rapidă a condițiilor monetare

  • Conform Sunday Times, asistenții prim-ministrului Theresa May au discutat despre posibilitatea unor alegeri generale în noiembrie, prin care să obțină aprobarea publică pentru adoptarea unei poziții mai dure în cazul Brexit

  • Este posibil ca prim-ministrul Suediei, Stefan Lofven, să piardă prima rundă a alegerilor pentru păstrarea poziției după ce Naționaliștii (Democrații suedezi) au sugerat că vor susține candidatul opoziției

"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."

Distribuie:
Înapoi la secțiunea de știri
Xtb logo

Începe gratuit

Folosim cookie-uri

Apăsând pe „Accept tot”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor pe dispozitivul dvs. pentru a îmbunătăți navigarea pe site, a analiza utilizarea site-ului și pentru îmbunătățirea eficienței marketingului nostru.

Acest grup conține cookie-uri necesare pentru ca site-ul nostru web să funcționeze. Acestea sunt necesare pentru funcționalități precum preferințe de limbă, distribuția traficului sau menținerea sesiunii utilizatorului. Ele nu pot fi dezactivate.

Nume cookie
Descriere
SERVERID
userBranchSymbol Data de expirare: 2 martie 2024
adobe_unique_id Data de expirare: 1 martie 2025
SESSID Data de expirare: 2 martie 2024
X-Salesforce-CHAT
__hssc Data de expirare: 8 septembrie 2022
__cf_bm Data de expirare: 8 septembrie 2022

Folosim instrumente care ne permit să analizăm modul de utilizare a paginii noastre. Astfel de date ne permit să îmbunătățim experiența de utilizare a serviciului nostru web.

Nume cookie
Descriere
_gid Data de expirare: 9 septembrie 2022
_gaexp Data de expirare: 3 decembrie 2022
_gat_UA-24128249-1 Data de expirare: 8 septembrie 2022
_gat_UA-121192761-1 Data de expirare: 8 septembrie 2022
_ga_CBPL72L2EC Data de expirare: 1 martie 2026
_ga Data de expirare: 1 martie 2026
__hstc Data de expirare: 7 martie 2023
__hssrc

Acest grup de cookie-uri este folosit pentru a vă afișa anunțuri cu subiecte de interes pentru dvs. De asemenea, ne permite să ne monitorizăm activitățile de marketing și ne ajută să măsuram performanța reclamelor noastre.

Nume cookie
Descriere
MUID Data de expirare: 26 martie 2025
_omappvp Data de expirare: 11 februarie 2035
_omappvs Data de expirare: 1 martie 2024
_uetsid Data de expirare: 2 martie 2024
_uetvid Data de expirare: 26 martie 2025
_fbp Data de expirare: 30 mai 2024
fr Data de expirare: 7 decembrie 2022
_ttp Data de expirare: 26 martie 2025
_tt_enable_cookie Data de expirare: 26 martie 2025
_ttp Data de expirare: 26 martie 2025
hubspotutk Data de expirare: 7 martie 2023
omSeen-bf0j5ficcdwh69l4zs8y Data de expirare: 8 octombrie 2022

Cookie-urile din acest grup stochează preferințele pe care le-ați avut în timpul utilizării site-ului, astfel încât acestea să fie deja active când vizitați pagina după o perioadă de timp.

Nume cookie
Descriere

Această pagină folosește cookie-uri. Cookie-urile sunt fișiere stocate în browser-ul dvs. și sunt utilizate de majoritatea site-urilor web pentru a vă ajuta să vă personalizați experiența web. Pentru mai multe informații, consultați Politica de confidențialitate. Puteți gestiona cookie-urile apăsând pe „Setări”. Dacă sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor, apăsați pe „Accept tot”.

Schimbă regiunea și limba
Țara de reședință
Limbă