Indicele S&P 500 stagnează în timpul sesiunii de marți, după corecția amplă suferită în timpul primei zi a săptămânii. Sentimentul investitorilor a fost afectat de o serie de rezultate financiare mixte, precum și de noi temeri referitoare la progres în ceea ce privește stimulentul fiscal american.
Preocupările cu privire la creșterea numărului de cazuri din SUA pun presiune asupra pieței, dar sectorul tehnologic pare cel mai puțin expus. Având în vedere modul în care au evoluat marile companii de tehnologie, sezonul de raportări ar putea reprezenta o nouă oportunitate pentru a impulsiona piețele, în ciuda problemelor cauzate de pandemie.
Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri
Deschide cont la XTB Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobilAcțiunile au fost influențate în ultimele săptămâni de speculațiile cu privire la posibilitatea ca parlamentarii din SUA să aprobe un pachet de stimulente fiscale, însă, cu o probabilitate extrem de mică de realizare a acestui lucru înainte ca americanii să voteze pe 3 noiembrie. În acest context, investitorii căutau urmăreau perspectivele referitoare la starea economiei americane. Raportul CB privind încrederea consumatorilor din SUA a dezamăgit, situându-se sub nivelul estimat.
Numărul record de noi infecții din Statele Unite și din anumite state europene au trimis luni indicele bursier în apropierea minimelor din ultimele patru săptămâni. În același timp, indicatorul de frică de pe Wall Street s-a menținut la cel mai înalt nivel în aproape două luni, din cauza incertitudinii referitoare la rezultatul alegerilor.
Candidatul democrat, Joe Biden, conduce în sondajele naționale, dar cursa este mult mai strânsă în anumite state cheie, care ar putea face diferența în ceea ce privește rezultatul alegerilor.
Analizând situația tehnică, observăm că indicele US 500 nu se află în cea mai bună situație. În ultima perioadă, s-a putut observa o secvență de minime și maxime în scădere, care au dus la o corecție extinsă a pieței. În general, amplitudinea secvențelor corective a fost cuprinsă între 2 și 3%, fiind urmate de perioade de consolidare. Având în vedere acest aspect, indicele s-ar putea afla la începutul unei noi secvențe descendente. Astfel, spargerea nivelului de susținere de la 3.397 de puncte ar putea reprezenta factorul declanșator. Dacă ne luăm după mișcările anterioare, scăderile ar putea trimite prețul către nivelul de susținere de la 3.322 de puncte, totuși, trebuie menționat că în drumul către pragul menționat anterior se află un nivel interesant de susținere pe termen scurt, la 3.362 de puncte, care a întrerupt scăderile în timpul sesiunii de ieri, astfel, ne putem aștepta la reacții din partea cumpărătorilor.
Radu Puiu, Research Analyst XTB România
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."