Rezumat:
- Piețele bursiere se apreciază, chiar dacă tensiunile privind comerțul cresc
- AUD este impulsionat de datele optimiste; săptămâna aceasta vor fi publicate evenimente cheie pentru monedă
- Din punct de vedere tehnic, cotația AUDUSD ar putea câștiga teren
Săptămâna trecută a fost dominată de povestea controversată a războaielor comerciale, președintele Trump anunțând impunerea tarifelor la importurile de oțel și aluminiu din Canada, UE și Mexic. Deoarece aceste țări au fost scutite inițial, investitorii speră că problema va dispărea pe măsură ce discuțiile avansează. Așadar, decizia de a impune noi taxe a fost, în mod evident, o surpriză negativă. Mai mult decât atât, China a amenințat că se va retrage din negocierile comerciale cu SUA după ce administrația lui Trump a anunțat că o listă de importuri chinezești în SUA în valoare de 50 de miliarde de dolari, ce va fi raportată pe 14 iulie, va fi taxată cu 25%.
Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri
Deschide cont la XTB Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobilÎn ciuda tensiunilor comerciale, US500 încearcă să spargă zona de rezistență de la 2740. Sursa: xStation5
În această săptămână, este de așteptat ca războaiele comerciale să ia amploare, deoarece se apropie ședința G7 din Canada (vineri). Canada este deosebit de nemulțumită de tacticile lui Trump, deoarece țara este dependentă de exporturile către SUA, iar tarifele impuse oțelului și aluminiului vor fi mai nefavorabile țării, spre deosebire de situația UE, unde se exportă doar 2% din producție. În mod surprinzător, piețele nu sunt prea îngrijorate. Într-adevăr, atunci când analizăm evoluția US500, se poate observa o lumânare mare în scădere (roșie) înregistrată joia trecută, moment în care povestea tarifelor a revenit în prim-plan, dar situația s-a redresat vineri, datorită raportării datelor solide din SUA (privind salariile și indicele ISM). US500 se localizează chiar sub nivelul de rezistență și ar putea să se aprecieze și mai mult dacă această zonă va fi spartă astăzi, mai ales datorită faptului că unii indici americani (în special US100) s-au aflat în plină expansiune.
Dacă discutăm despre piața valutară, se poate observa că AUD este clar cea mai performantă monedă în această dimineață, deoarece tranzacțiile cu USD și JPY sunt evitate. Aprecierea AUD a fost determinată de pachetul de date într-adevăr optimist:
- Stocurile în Q1 au crescut cu 0,7% q/q, cu mult peste estimările de 0%, favorizând valoarea PIB-ului ce va fi publicat mai târziu în această săptămână;
- Profiturile companiilor în Q1 au crescut cu 5,9% q/q, estimările indicând doar 3%;
- Vânzările de retail s-au majorat cu 0,4% m/m, depășind ușor așteptările (0,3%) - nu indică un ritm accelerat, însă această apreciere contează după luni în care datele privind vânzările au fost slabe;
- Indicatorul de inflație al Institutului din Melbourne a indicat o valoare de 2,1% y/y în mai – așteptările fiind de doar 2%.
Așadar, în ansamblu, pachetul de date a fost destul de optimist, având un impact pozitiv asupra evenimentelor majore ce se vor raporta în această săptămână - decizia și declarația RBA (marți, sesiunea asiatică) și publicarea PIB-ului de miercuri.
Cotația AUDUSD ar putea câștiga teren pe măsură ce este impulsionată de date interne solide. Sursa: xStation5
Analizând graficul cotației AUDUSD, acesta a indicat o evoluție pozitivă în ultimele două săptămâni ce ar putea continua dacă impulsul de astăzi persistă. Deși nu a existat nicio zonă de suport care n-ar fi putut fi spartă, se poate observa că tiparul este similar celui de anul trecut care a determinat un raliu major. De această dată, cumpărătorii ar putea ținti nivelul de 0.7740 ca zonă de rezistență.
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."