Piețele își pierd entuziasmul

17:41 18 februarie 2021

Acțiunile din SUA au scăzut, în timp ce randamentele obligațiunilor au crescut pe măsură ce nivelul de teamă se accentuează la nivelul piețelor. În acest moment se prognozează că aprecierea costurilor împrumuturilor ar putea pune presiune asupra pieței de creștere actuale care a dus indicii la la maxime istorice.

Indicele S&P 500 scade pentru a treia zi consecutivă după ce un raport a arătat că cererile inițiale pentru ajutor de șomaj au crescut mai mult decât se aștepta. 

Randamentele titlurilor de stat pe 10 ani au urcat la 1,31%, egalând cele mai ridicate niveluri de peste un an. Companiile de tehnologie, ale căror mare parte din fluxurile de numerar provin din venituri viitoare, sunt deosebit de vulnerabile la presiunile inflației.

Atitudinea investitorilor pare să fie influențată și de informații ce provin dinspre discursul Fed. Astfel, membrii instituției au realizat o evaluare cu un potențial mai îngrijorător în privința stabilității financiare în cadrul întâlnirii de politică monetară de luna trecută. Această poziție pare să fie mai pesimistă decât cea prezentată public de președintele Jerome Powell.

Șeful Fed a caracterizat vulnerabilitățile stabilității financiare drept „moderate”. Personalul băncii centrale a avut o părere mai puțin optimistă în cadrul ședinței din ianuarie, subliniind că vulnerabilitățile bilanțului sunt „notabile”, conform minutelor publicate în timpul sesiunii de miercuri. 

Investitorii par că încep să fie îngrijorați de scenariul în care ”orice veste negativă este o știre bună”. Astfel, observăm o corecție semnificativă a indicelui principal din SUA. În momentul de față cotația se află într-un punct cheie: zona de suport de la 3.887 puncte. Acest prag este marcat de mai multe reacții de preț și a întrerupt mai multe încercări de corecție. În cazul în care va avea loc o spargere descendentă hotărâtă, drumul pare deschis către nivelul 3.858 de puncte. În caz contrar, cumpărătorii ar putea recăpăta controlul.

Radu Puiu, Research Analyst

Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. X-Trade Brokers Dom Maklerski SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea X-Trade Brokers Dom Maklerski SA, persoană juridică supervizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia.

Distribuie:
Înapoi la secțiunea de știri