Testează-ți strategiile de tranzacționare cu un Cont XTB!
-
Indicii americani au încheiat sesiunea de ieri în mare măsură pozitiv, NASDAQ crescând cu 1%, SP500 avansând cu 0.9% și Dow Jones apreciindu-se cu 0.7%.
-
În timpul orelor de tranzacționare din Asia, au avut loc schimbări semnificative din cauza titlurilor derutante cu privire la discuțiile comerciale dintre SUA și China; La început, acțiunile au scăzut după un raport al South China Morning Post conform căruia negocierile la nivel de adjuncți nu au făcut „niciun progres” și că principalii negociatori chinezi ar putea să-și reducă vizita; ulterior, acțiunile s-au reechilibrat datorită veștii cu privire la faptul că delegatul chinez, Liu He, va rămâne la Washington și vineri.
-
De asemenea, piețele au căpătat un sentiment pozitiv, după știrea conform căreia SUA are în vedere să deruleze un pact valutar convenit anterior cu China, care ar putea suspenda creșterea tarifelor de săptămâna viitoare - NIKKEI crește cu 0,2%, Shanghai Composite avansează cu 0,2%, Hang Seng se apreciază cu 0,4%, iar KOSPI pierde 0,5%.
-
De asemenea, pe piața valutară observăm o cerere mai mare de active mai riscante, prin urmare, monedele de la Antipozi conduc câștigurile (fiecare avansând cu 0,3%).
-
Minutele FOMC pentru septembrie au demonstrat că oficialii au dezbătut un program relativ permanent gândit pentru a relaxa tensiunile pe piețele monetare, în plus, au discutat și data de încheiere a programelor de relaxare a politicii actuale.
-
Indicele PPI din Japonia pentru luna septembrie a scăzut 1,1% Year-over-Year (YoY), corespunzând estimării medii a Bloomberg; pe de altă parte, datele core cu privire la comenzile de mașinării pentru luna august au scăzut cu 14,5% YoY, așteptările indicând un declin de8,4% YoY.
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."