Deschide un Cont Real Deschide Demo

Top 3 instrumente ale săptămânii: Silver, GBPJPY, JAP225

16:27 16 octombrie 2018

Rezumat:

  • Prețul argintului și-a revenit și se îndreaptă către primul nivel de rezistență

  • Cotația GBPJPY sparge linia de trend. A avut loc o inversare?

  • Indicele JAP225 respectă un nivel cheie de suport

 

În acest an, prețurile metalelor prețioase au fost afectate de un dolar puternic și de majorarea dobânzilor. Totuși, în ultima perioada, acestea și-au revenit, profitând de un context favorabil. În primul rând, aurul și argintul au resimțit presiune de vânzare din partea speculatorilor (conform datelor CFTC). În cazul apariției unor știri pozitive, prețurile ar putea trece printr-o situație short squeeze. Datele slabe din SUA ar putea fi un punct bun de plecare, în septembrie inflația și vânzările au suferit scăderi. Din punct de vedere tehnic, prețurile argintului s-au redresat după o perioadă de consolidare, iar mișcarea de revenire capătă inerție. În plus, o formațiune inversată de Head and Shoulders poate fi observată pe grafic, neckline-ul fiind susținut de o retragere Fibonacci de 23,6%. Acest nivel este prima barieră în calea apariției unui raliu.

Prețurile argintului și-au revenit, dar direcția mișcării nu este clară. Sursa: xStation5

În mare parte din acest an, cotația GBPJPY s-a aflat în interiorul unui canal descendent. Totuși, situația s-a schimbat. Linia descendentă de trend a fost spartă, iar perechea a trasat un maxim în creștere, ceea ce ar putea indica întreruperea mișcării descendente. Prețurile nu au reușit să spargă nivelul de 150 din prima încercare, dar corecția a fost întreruptă de linia de trend (care acționează ca un suport). Dezvoltarea unui impuls major ascendent ar putea oferi încredere cumpărătorilor. În următoarele zile vom afla dacă prețul va reuși să spargă pragul de la 150.

Este posibil ca mișcarea descendentă a cotației GBPJPY să se fi încheiat, dar este necesară spargerea nivelului de 150 pentru confirmare. Sursa: xStation5

Piața bursieră japoneză a prezentat o evoluție anormală anul acesta, aflându-se pentru o perioadă de timp îndelungată în cadrul unor intervale de consolidare. Lucrurile au devenit și mai complicate în momentul în care JAP225 s-a apreciat puternic, ca mai apoi să se corecteze printr-o mișcare bruscă. Zona de suport de la 22000 de puncte s-a menținut pe poziție din nou și, deocamdată, aceasta oferă cumpărătorilor șansa de a deține din nou controlul. Următoarea zonă cheie de rezistență de la 23000 este susținută de retragerile Fibonacci de 38,2 și 50%.

JAP225 a reușit să se redreseze la nivelul de 22000 de puncte. Vor putea cumpărătorii să ajungă, din nou, (și să depășească) la nivelul de 23000? Sursa: xStation5


Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea X-Trade Brokers Dom Maklerski SA, persoană juridică supervizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia.

Distribuie:
Înapoi la secțiunea de știri