În plin sezon de raportare a rezultatelor financiare din primul trimestru, pe bursele din SUA se dă o luptă între tonul optimist al unor rezultate peste așteptări și preocupările referitoare la sectorul bancar, în special pe segmentul regional sau specializat.
Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, dintre companiile parte a indicelui bursier S&P500, care au raportat până acum rezultate, 82% au depășit așteptările. „Cifrele sunt impresionante dacă sunt privite separat. Datele sunt peste media recentă: în ultimii 5 ani, media surprizelor pozitive a fost de 76%. Cu toate acestea, legătura dintre depășirea așteptărilor și performanța medie a indicelui S&P500 nu este clară, dacă ne uităm la istoricul recent”, subliniază Claudiu Cazacu. Și asta fiindcă investitorii caută noutatea și semnele despre direcția viitoare. Simpla depășire a unei ștachete – sugerate chiar de companie – nu mai satisface, în mod consistent, nevoia de conținut utilizat în anticipare.
Profitul pe acțiune (pe ultimele 4 trimestre) este văzut de către băncile de investiții în scădere, dar cu un declin de doar 3,4% față de vârf, minimul urmând a fi atins în trimestrul al doilea al acestui an. Direcția este confirmată de rezultatele de până acum. Însă, potrivit Factset, scăderea trimestrială a ajuns la 6,2%, iar dacă ritmul se va menține, va fi cel mai mare declin de după startul pandemiei. Indicele S&P500 a pierdut 1,3% de la începutul neoficial al sezonului, pe 11 aprilie.
Marjele de profit sunt ușor peste media ultimilor 5 ani în sectorul imobiliar, financiar și industrial, și semnificativ peste în energie, dar sub medie în IT, comunicații, bunuri de larg consum și sănătate.
Marjele de profitabilitate agregate au intrat pe tendință de scădere în SUA și de creștere în Europa, în 2022, îngustând diferența dintre regiuni și sporind atractivitatea burselor europene. Asta în ciuda presiunii mai ridicate pe inflație și economie din Europa. Marja EBITDA a ajuns la 19% în Europa, față de 19,2% în SUA, în trimestrul al patrulea al anului trecut. Avansul e semnificativ, de la 17,4% cu un an mai devreme. De la începutul anului, indicele bursier german DAX a crescut cu 12,2%, de două ori ritmul S&P500, de 6,1%.
Achizițiile de lux sfidează, din nou, dificultățile economice
În Franța, LVMH a depășit borna de 500 de miliarde de dolari capitalizare, ajutată de vânzările de produse de lux către China. Indicele bursier francez CAC40 a avansat cu 13,2% de la 1 ianuarie.
În SUA, investitorii au de înfruntat „fantoma” problemelor din sistemul bancar regional. First Republic a înregistrat noi scăderi ale acțiunilor, ajungând la o valoare de piață de sub 1 miliard de dolari pentru prima dată în istorie după scăderea depozitelor și o informație de presă despre neintervenția suplimentară a autorităților.
Migrarea depozitelor către instituții mai mari sau piețe monetare ar urma să încetinească creditarea tocmai la nivel regional, afectând creșterea economică. Diminuarea portofoliului bancar deținut de Warren Buffett e văzut, de asemenea, de unii investitori de tip „value” drept un semn al contextului actual dificil pentru sector.
În plus, negocierile pe tema plafonului de datorie se face sub inconfortabilul spectru al intrării într-un default tehnic al SUA, deși scenariul rămâne puțin probabil. Fed a avertizat, de asemenea, asupra riscului de recesiune în a doua jumătate a anului.
Astfel, au fost situații în care deși profitul a surprins pozitiv, acțiunile nu au crescut: în domeniul bunurilor de larg consum, sau chiar pentru companii precum Alphabet. Alphabet a depășit estimările pentru profit și venit, a trecut pe profit operațional cu divizia de cloud și a anunțat un program de răscumpărări de 70 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, nu a reușit să convingă investitorii: acțiunile au scăzut după raportări. În sectorul de tehnologie, Meta și Microsoft au primit un vot de încredere. Cel mai mare producător de software din lume a crescut cu 7,2% în sesiunea de după anunțul unui profit de 2,45 dolari/acțiune, față de 2,23 estimat. Asta în ciuda faptului că UK a blocat preluarea Activision Blizzard, investitorii fiind atenți la comentariile despre integrarea produselor de inteligență artificială. În pre-deschidere, joi, Meta era pe plus cu 11,6% la ora 8.45, după raportarea primei creșteri de venituri din ultimul an și a unui număr de utilizatori mai mare cu 5%.
Urmează rezultatele Amazon joi, Exxon și Chevron în 28 aprilie, AMD în 2 mai și Apple în 4 mai. Până acum, rezultatele pe bursa americană au fost mai bune decât unele temeri, dar, se pare, insuficiente pentru a domoli îngrijorările generate de economie și sectorul bancar.
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."