Perechea AUD/NZD reprezintă cursul de schimb dintre dolarul australian și dolarul
neozeelandez. Ambele monede aparțin unor economii cu sectoare agricole și de mărfuri
puternice. Economia Australiei este mai mare și mai diversificată, fiind puternic influențată de
exporturile de materii prime miniere. Economia Noii Zeelande este mai mică și se bazează pe
agricultură și pe produse lactate. Perechea este sensibilă la publicări de date economice din
ambele țări și reflectă adesea dinamica comerțului regional din Pacificul de Sud.
Tranzacționarea AUD/NZD prin contracte pentru diferență (CFD-uri) este una dintre
opțiunile de investiții oferite de XTB.
Publicații macro importante:
1. Anunțuri privind rata dobânzii de la Banca Centrală a Australiei (Reserve Bank of
Australia - RBA)
2. Declarațiile de politică monetară ale Băncii Centrale a Noii Zeelande (Reserve Bank
of New Zealand - RBNZ)
3. Vânzările cu amănuntul din Australia
4. Rata de creștere a PIB-ului Noii Zeelande
5. Licitațiile de produse lactate din Noua Zeelandă
Politicile Băncii Centrale a Australiei (RBA) și ale Băncii Centrale a Noii Zeelande (RBNZ):
● Politica Băncii Centrale a Australiei (RBA):
● Ratele dobânzilor: RBA stabilește ratele dobânzilor pentru a gestiona
inflația și a asigura stabilitatea economică. Ratele ridicate ale dobânzilor atrag
investiții străine, ceea ce poate consolida cursul AUD, în timp ce ratele scăzute
ale dobânzilor îl pot slăbi. Poziția RBA privind creșterea economică, controlul
inflației și ocuparea forței de muncă influențează în mod semnificativ cursul
AUD.
● Stimulente economice: În timpul recesiunilor economice, RBA poate utiliza
măsuri de relaxare cantitativă (QE) sau alte măsuri de stimulare pentru a sprijini
economia. QE crește masa monetară, ceea ce poate slăbi AUD.
● Accent pe piața rezidențială: RBA monitorizează îndeaproape piața
rezidențială datorită impactului său semnificativ asupra economiei australiene.
Stabilitatea pieței rezidențiale influențează deciziile de politică monetară ale
RBA, afectând cursul AUD.
● Politica Băncii Centrale din Noua Zeelandă (RBNZ):
● Ratele dobânzilor: RBNZ stabilește ratele dobânzilor pentru a menține
inflația într-un interval țintă și pentru a sprijini creșterea economică. Ratele
ridicate ale dobânzii fac ca dolarul neozeelandez să fie mai atractiv pentru
investitori, consolidându-l, în timp ce ratele scăzute ale dobânzilor pot slăbi
dolarul neozeelandez. Deciziile RBNZ privind ratele dobânilor sunt urmărite
îndeaproape pentru impactul lor asupra NZD.
● Țintirea inflației: RBNZ se concentrează pe stabilitatea prețurilor, urmărind
să mențină inflația într-un interval țintă specificat. Ajustările ratelor dobânzii pe
baza datelor privind inflația pot duce la modificări ale valorii NZD.
● Abordarea politicii monetare: Abordarea pe care o are RBNZ asupra politicii
monetare, incluzând utilizarea unor instrumente precum ghidare anticipată,
afectează așteptările pieței și cursul NZD.
Principalele materiale de export ale ambelor țări:
● Australia:
● Minereu de fier și cărbune: Australia este unul dintre cei mai mari
exportatori mondiali de minereu de fier și cărbune, ceea ce face ca aceste materii
prime să fie esențiale pentru economia sa. Fluctuațiile cererii globale și ale
prețurilor pentru aceste resurse au un impact semnificativ asupra AUD.
● Gaz natural lichefiat (GNL): Australia este, de asemenea, un exportator
important de GNL. Cererea globală de energie și prețurile pentru GNL
influențează puterea dolarului australian.
● Produse agricole: Australia exportă numoroase produse agricole, incluzând
grâul, carnea de vită și lâna. Schimbările de pe piețele agricole mondiale pot
afecta cursul AUD.
● Noua Zeelandă:
● Produse lactate: Noua Zeelandă este un exportator important de produse
lactate, cum ar fi laptele praf, untul și brânza. NZD este sensibil la prețurile
globale ale produselor lactate, care influențează valoarea exporturilor Noii
Zeelande.
● Carne și lână: Noua Zeelandă exportă cantități semnificative de carne (în
special de miel) și lână. Cererea și prețurile pentru aceste produse agricole
influențează cursul NZD.
● Produse forestiere: Noua Zeelandă exportă, de asemenea, produse
forestiere, cum ar fi buștenii și cheresteaua. Cererea globală pentru aceste
produse poate avea un impact asupra NZD.
Tipuri de economii ale ambelor țări:
● Australia:
● Economie bazată pe resurse: Economia Australiei este puternic dependentă
de resursele naturale, în special din minerit și de energie. Acest lucru face ca
AUD să fie sensibil la prețurile și la cererea globală de mărfuri, în special pentru
minereu de fier și cărbune.
● Relații comerciale: Australia are legături comerciale puternice cu țările din
Asia-Pacific, în special cu China, un consumator important de mărfuri
australiene. Schimbările în dinamica comerțului sau în cererea din partea acestor
parteneri pot avea un impact semnificativ asupra AUD.
● Noua Zeelandă:
● Economia agricolă: Economia Noii Zeelande se bazează în mare parte pe
agricultură, ceea ce o face sensibilă la prețurile globale ale materiilor prime, la
relațiile comerciale și la condițiile climatice care afectează producția agricolă.
● Economie deschisă și orientată spre export: Economia Noii Zeelande este
mică și deschisă, bazându-se în mare măsură pe exporturi. Schimbările în
cererea globală, în acordurile comerciale sau în tarife pot avea un impact
semnificativ asupra NZD.
Potențiali factori de volatilitate:
● Fluctuațiile prețurilor materiilor prime: Atât AUD, cât și NZD sunt monede corelate
cu mărfuri. Modificările prețurilor materiilor prime, cum ar fi minereul de fier sau
produsele lactate, pot duce la volatilitate în AUD/NZD. O creștere a prețurilor materiilor
prime întărește de obicei moneda respectivă, afectând cursul de schimb a perechii
AUD/NZD.
● Diferențialele ratei dobânzii: Diferențele dintre ratele dobânzilor stabilite de RBA și
RBNZ sunt principalele motoare ale mișcărilor AUD/NZD. Ratele dobânzilor mai ridicate
în Australia comparativ cu Noua Zeelandă pot atrage fluxuri de capital în AUD,
consolidând AUD/NZD, în timp ce scenariul opus poate slăbi AUD/NZD.
● Sentimentul de risc global: AUD/NZD este o pereche sensibilă la sentimentul de
risc global. În medii cu risc scăzut, investitorii pot căuta active de refugiu, ceea ce duce la
volatilitate în AUD/NZD. În scenariile de creștere a riscului, atât AUD, cât și NZD se pot
întări, dar performanța relativă depinde de condițiile economice specifice din fiecare
țară.
● Publicarea datelor economice: Principalii indicatorii economici, cum ar fi creșterea
PIB, inflația, datele privind ocuparea forței de muncă și datele privind exporturile de
mărfuri, atât din Australia, cât și din Noua Zeelandă, pot provoca volatilitate pe termen
scurt în cursul AUD/NZD. Datele economice puternice susțin de obicei moneda
respectivă.
Corelație:
● Corelația cu prețurile materiilor prime: Atât AUD, cât și NZD au o corelație pozitivă
cu prețurile materiilor prime. Creșterea prețurilor celor mai importante exporturi, cum ar
fi cele de minereu de fier și de produsele lactate, poate consolida moneda respectivă,
influențând AUD/NZD.
● Corelația cu monedele altor mărfuri: AUD/NZD poate prezenta o corelație cu
perechi valutare influențate de alte mărfuri cum sunt CAD/USD sau AUD/USD. Mișcările
acestor perechi, determinate de tendințele mai largi ale prețurilor materiilor prime sau
de sentimentul de risc, pot avea un impact și asupra AUD/NZD.
● Performanța economică relativă: Performanța perechii AUD/NZD este influențată
de condițiile și perspectivele economice relative din Australia și Noua Zeelandă.
Publicările de date economice și politicile băncilor centrale din ambele țări joacă un rol
important în determinarea direcției perechii AUD/NZD.