Administrarea tranzacțiilor deschise și obținerea de profit

Tranzacţionarea pe pieţele financiare este o activitate care se bazează în mare parte pe probabilitate. Prin urmare, nu trebuie să urmăreşti să ai cât mai multe tranzacţii profitabile, ci mai degrabă să obţii cât mai mult profit posibil atunci când piaţa se mişcă în favoarea ta - şi să pierzi cât mai puţin cu putinţă atunci când piaţa se mişcă în defavoarea ta.

Din acest motiv, raportul dintre risc/câştig este atât de important.

Acest concept este legat de felul în care traderii îşi pot administra tranzacţiile deschise şi de modul în care se poate obţine profit.

Mai departe vom presupune că raportul risc/câştig minim acceptat este de 1:3 şi asta înseamnă că atunci când traderii câştigă bani, trebuie să câştige de 3 ori mai mult decât suma pe care acceptă să o riște. Motivul principal al acestei supoziţii este să ai posibilitatea să obţii profit cu un număr mai mic de tranzacţii câştigătoare. Considerând acest scenariu, să urmărim exemplul de mai jos:

Când traderul are o tranzacţie profitabilă, profitul său însumează £300.

Când traderul are o tranzacţie pierzătoare, pierderea va însuma £100.

Cu acest raport, traderul poate obţine profit dacă are o rată de succes de doar 30%, după cum se vede mai jos:

30 tranzacţii profitabile x £300 profit = £9,000

70 tranzacţii pierzătoare x £100 loss = £7,000

Profit net = £2,000

Poate părea că o rată de succes de 30% nu e ceva pozitiv, însă exemplul de mai sus arată că poate de fapt să fie de ajutor în atingerea succesului pe pieţele financiare.

Acest raport este de ajutor în dezvoltarea unei strategii şi va stabili modul în care traderii vor administra poziţiile deschise.

Când deschizi o tranzacţie trebuie să hotărăşti care este pierderea maximă pe care eşti dispus să o suporţi şi să setezi nivelul de stop loss. Dacă foloseşti raportul 1:3 între risc şi câștig, odată ce profitul tău atinge o suma mai mare de 3 ori decât stop loss-ul tău, ai două opţiuni:

Închizi tranzacţia : să închizi tranzacţia la un profit de 3 ori mai mare decât stop loss-ul tău nu este niciodată o idee rea, însă trebuie ţinut cont de reacţia emoţională pe care o vei avea dacă piaţa se va mişca în continuare în direcţia previzionată de tine, după ce ai închis tranzacţia. Acesta este un moment dificil din punct de vedere emoţional, un moment în care mulţi traderi vor încerca să intre din nou în piață pentru a marca noi câștiguri. Din nefericire, deciziile luate în momente încărcate emoţional sunt una dintre cele mai mari greşeli făcute de traderi.

Schimbă nivelul de stop loss: după ce poziţia a atins ţinta ta de profit, poţi modifica nivelul de stop loss imediat sub preţul curent al pieţei. În felul acesta, îţi garantezi profitul deja obţinut şi îţi oferi şansa de a creşte câştigul, iar diferenţa dintre preţul curent al pieţei şi stop loss-ul modificat poate fi văzută ca suma de bani pe care eşti dispus să o plăteşti pentru a-ţi creşte profitul.

Exemplu de schimbare a nivelului stop loss:

schimbare stop lossAici, traderul deschide o poziţie pe EUR/GBP, setând stop loss-ul şi o ţintă minimă de profit de 3 ori mai mare decât valoarea stop loss-ului.

stop loss xstationDupă ce piaţa atinge zona ţintită de trader, acesta schimbă nivelul de stop loss şi ajustează o nouă ţintă de profit, oferindu-şi o şansa de a creşte profitul în cadrul aceleiaşi tranzacţii.

mutare stop loss

Piaţa atinge noua ţintă de preţ a traderului, după care traderul repetă acţiunea, modificând stop loss şi ţinta de profit. Din păcate, de data aceasta, piaţa nu îi permite traderului să păstreze tranzacţia deschisă şi închide tranzacţia la noul nivel de stop loss.

Acestea sunt două dintre cele mai utilizate metode de administrare a tranzacţiilor deschise şi de obţinere de profit, dar există multe alte opţiuni care pot fi compatibile cu nivelul tău de confort emoţional.

De exemplu:

Modificarea stop loss-ului la un profit de 0 pip : ideea principală este că atunci când piaţa a acoperit costul tranzacţiei, poţi modifica nivelul de stop loss la 0 pip. Această metodă oferă confort emoţional, întrucât orice s-ar întâmpla cu piaţa, cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să închizi o tranzacţie fără profit.

Modificarea stop loss-ului în baza maximelor şi minimelor anterioare: ideea principală este că atunci când piaţa sparge un maxim într-un trend ascendent, poţi modifica stop loss-ul la un nivel fie sub lumânarea care a spart acel maxim, fie la un nivel mai sigur care trebuie să fie sub minimul anterior. Pe de altă parte, într-un trend descendent, un stop loss poate fi setat fie deasupra lumânării care a depășit acel minim, fie la nivelul maximului anterior.

Mai jos este reprezentat un exemplu de modificare a stop loss-ului bazată pe maximele şi minimele anterioare:

setare stop loss

Aici traderul a deschis tranzacţia la nivelul liniei albastre şi a setat un stop loss iniţial la nivelul liniei verzi, după care, cu fiecare breakout al ultimului minim a resetat stop loss-ul la maximul top-ului anterior. După trei modificări de stop loss, tranzacţia este închisă.

În concluzie, există diverse metode de administrare a tranzacţiilor deschise pentru a creşte probabilitatea unor câştiguri mai mari, crescând astfel rata risc/câştig cât de mult posibil. Încearcă să evaluezi procentul de tranzacţii câştigătoare de care ai nevoie dacă creşti rata de 1:3, discutată anterior, la 1:5 sau dacă este posibil la 1:8.

 

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. Produsele derivate tranzacționabile în marjă oferite sunt riscante. Pierderile pot depăși marja blocată. 76% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Publicat de X-Trade Brokers Dom Maklerski S.A.