Cupa Mondială intră în faza sferturilor de finală, captând atenția unui număr în creștere de fani la nivel mondial. Totuși, pe măsură ce competiția avansează, datele arată că efectul economic al evenimentului eveniment poate fi mai nuanțat decât estimările inițiale, unele așteptări nefiind nici în prezent confirmate, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie XTB România.
Mai multe echipe, mai multe meciuri, venituri în plus pentru organizatorul FIFA, dar și pentru participantele care primesc premii financiare în funcție de etapa în care au ajuns. Participarea asigură deja o plată de 12,5 milioane de dolari. Valoarea totală a premiilor s-a dublat față de ediția anterioară, ajungând la 871 milioane de dolari. Pentru unele țări mici, acestea pot face diferența: suma primită de Capul Verde în urma promovării din faza grupelor, chiar dacă nu s-a calificat ulterior în optimi, a ajuns la 21 de milioane de dolari, adică aproximativ 0,75% din PIB.
Câștigătoarea va primi 50 de milioane de dolari, în timp ce locul al doilea va fi recompensat cu 33 de milioane de dolari, pe lângă cele 1,5 milioane de dolari oferite drept costuri de pregătire. Banii ajung la asociațiile care sunt membre participante din fiecare țară.
Pentru fani, pasiunea a învins costurile ridicate. În funcție de numărul de meciuri și de biletul de avion, unii au cheltuit sume care ajung și la peste 7 000 de dolari (sau chiar mai mult), chiar înaintea semifinalelor și finalelor. Cele mai ieftine bilete pentru finală aflate la revânzare se apropie de 11 000 de dolari. FIFA percepe un comision de 15% pentru fiecare parte implicată în tranzacțiile de revânzare de bilete prin platforma sa.
Pasiunea pentru fotbal este scumpă în timpul Cupei Mondiale
Hotelurile sunt, în medie, cu 50% mai scumpe în zilele cu meciuri (potrivit unor calcule ale The Athletic), iar băuturile sunt considerabil mai scumpe: un german s-a plâns de prețul de 24,25 dolari canadieni (aproximativ 15 Euro) al berii în Canada, care ar fi de trei ori mai mare decât acasă. În plus, parcările au golit buzunarele vizitatorilor, ajungând chiar la 300 de dolari în Los Angeles, iar cei care au ales transportul public au avut de plătit 98 de dolari pentru bilete în trenul care face legătura cu stadionul din New York. Nici în Mexic lucrurile nu stau mai bine, pentru că o bere la 300-310 pesos este echivalentul a 15 Euro, adică al unei zile de muncă pentru localnici.
În cazul Mexicului, costul ridicat al transportului alături de numărul limitat de meciuri (13 în țară, din totalul de 104 - cele mai multe au loc în SUA) au dus la rezultate sub așteptări în privința numărului de turiști, traficului în restaurante și închirierilor de mașini. Acțiunile operatorilor de aeroporturi din Mexic au scăzut, marți, după ce au raportat scăderi ale traficului între 5,1% și 8,5%, în sens opus față de creșterile de două cifre așteptate. Moody's estimează doar 0,77 milioane de vizitatori în orașele gazdă în timpul turneului final, față de mult mai optimistul Minister de Turism al țării care prognoza toamna trecută 5,5 milioane de turiști. Astfel, contribuția la PIB e estimată de aceeași sursă la doar 0,13%.
În Canada, hotelurile au înregistrat venituri cu 18% mai mari în primele două săptămâni, dar restaurantele și barurile raportează un salt de doar 3%, iar magazinele alimentare unul de 6%. Drept comparație, în timpul turneului lui Taylor Swift, consumul în restaurante crescuse cu 12%. Deși estimarea Deloitte este una de stimulare a economiei în zona metropolitană Toronto de 0,94 miliarde de dolari, rezultatele de până acum la nivel de afaceri locale sunt sub așteptări.
Fără noile locuri de muncă așteptate pentru acest sezon
În SUA, speranțele înalte pentru o creștere de amploare a numărului de angajați în industria ospitalității nu s-au materializat. Conform raportului BLS (datele pot fi revizuite ulterior) sectorul a pierdut, per total, 61 000 de locuri de muncă, în ciuda estimărilor de creștere cu 40 000 de slujbe. Per total, economia americană a creat 57 000 de locuri de muncă, sub așteptări.
FIFA estimase, per total, 185 000 de noi locuri de muncă create de Cupa Mondială în SUA, și 824 000 la nivel global. Doar în industria ospitalității ar fi urmat să fie create 31 660 de locuri de muncă, în timp ce transportul aerian ar fi generat peste 20 000 de slujbe, subliniază Claudiu Cazacu.
Cu toate acestea meciurile cele mai importante urmează, ceea ce înseamnă că este posibil ca datele să se schimbe. O reversare totală a evoluției generale sub așteptări la nivelul vizitatorilor și efectelor în economie pare, însă, puțin probabilă. Deseori, efectul de substituție (turiștii ”obișnuiți” tind să stea acasă atunci când fluxul de vizitatori sportivi și prețurile cresc în timpul partidelor) face ca rezultatul net al turismului să fie supraestimat.
Există și o categorie de beneficii recunoscute, deseori ”intangibile”: imaginea țărilor organizatoare, surplusul de vizibilitate globală, creșterea nivelului de fericire și coeziune a comunităților, pe care studiile arată că se poate conta, chiar și atunci când la nivel agregat beneficiile economice nu se ridică la înălțimea așteptărilor.
Pe de altă parte, FIFA este între câștigători cu venituri și surplus estimate la nivel record. Competiția se află acum într-o etapă avansată, dar fără echipa SUA, care nu a reușit calificarea în fața Belgiei. Este cunoscut fenomenul de stimulare pe care îl oferă economiei performanța echipelor de fotbal: oamenii mai entuziaști consumă mai mult și nu e vorba doar de ieșiri în localuri sau băuturi alcoolice, ci de o stimulare a consumului și activității economice în general.
Un studiu al lui Marco Mello (Universitatea din Aberdeen) descrie un salt de cel puțin 0,48% al ritmului anual al PIB în țara câștigătoare, pentru două trimestre. Opusul: o eliminare prematură, e de așteptat să fie de asemenea valabil, dar cuantificarea e dificil de realizat, punctează reprezentantul XTB.
În mediul digital, interesul s-a concretizat în domeniul căutărilor: Google a anunțat că a înregistrat un vârf istoric de utilizare imediat după golul Argentinei care i-a adus victoria într-un meci dramatic în fața Egiptului. Căutările legate de meci și cele referitoare la superstarul Messi au fost în vârf la nivel global. Veniturile din publicitate ale Google și, într-o anumită măsură, ale publicațiilor sportive digitale sunt puternic ”rotunjite” în perioada Campionatului Mondial de Fotbal, cu finala pe 19 iulie.
Deschiderea sesiunii din SUA: Wall Street revine, pe fondul faptului că AI și semiconductorii eclipsează îngrijorările legate de Iran
Ce trebuie să știm înainte de următorul sezon de raportări financiare ⏰
Petrolul scade iar acțiunile producătorilor de cipuri înregistrează o creștere, pe fondul normalizării pieței în urma ultimelor tensiuni
Comentariu despre piața valutară: Fed este pregătită pentru majorări
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."