Houthi și Strâmtoarea Bab al-Mandeb: o altă piesă din puzzle-ul petrolului scump

Piața nu așteaptă. ⚡Fii la curent cu cele mai noi știri și analize direct din aplicația XTB. Descarc-o acum și nu rata informațiile care contează!

Yemenul este o țară care rămâne, în marea majoritate a timpului, la marginea vieții economice, a comerțului mondial și a titlurilor din presă, până când, desigur, ceva nu merge bine. Se întâmplă ca în Yemen să se fi schimbat multe în rău în ultimii ani, iar războiul cu Iranul, care a început în februarie 2026, a transformat situația din negativă la foarte negativă.

Strâmtoarea Bab al-Mandab, care înseamnă „poarta lacrimilor” în dialectul arab local, a căpătat o importanță deosebită pentru comerțul mondial de-a lungul timpului, încă de la inaugurarea Canalului Suez. Între 2020 și 2022, în medie, aproximativ 2.000 de nave de marfă, cu un tonaj cumulat de 170-210 milioane de tone, au traversat strâmtoarea în fiecare lună. Petrolierele și navele de transport gaz au reprezentat aproximativ 30% din navele care au traversat strâmtoarea. În 2023, transportul de petrol a atins un nivel record, înregistrând aproximativ 9 milioane de barili tranzitați pe zi, adică aproape 10% din consumul zilnic mondial.

Această tendință a fost brusc întreruptă la sfârșitul anului 2023, când un grup local houthi a lansat o campanie de atacuri și deturnări asupra navelor comerciale care traversau strâmtoarea.

Mișcarea Houthi este o mișcare religioasă și politică din Yemen care s-a radicalizat în cursul celor câteva decenii de luptă cu guvernul yemenit și a obținut în cele din urmă sprijinul așa-numitei „Axe a Rezistenței”. Guvernul Yemenului s-a slăbit în timp, iar Houthi s-au aventurat tot mai adânc în Arabia Saudită.

Blocadele și atacurile aeriene ale Arabiei Saudite au fost neglijabile, dar au consolidat statutul mișcării Houthi ca aliat al Iranului în această parte a Peninsulei Arabice. Conflictul dintre Houthi și Arabia Saudită este de lungă durată și susținut de aspecte culturale, religioase, strategice și economice. Ceea ce a privat conflictul de „dinamică” au fost imensele zone nelocuite și disparitatea economică extremă dintre părți.

Sfârșitul status quo-ului

Mișcarea Houthi și cea din Yemen au apărut pentru prima dată pe scară largă în mass-media occidentală în 2023. După izbucnirea unui alt conflict, de data aceasta de natură militară, între Palestina și Israel, reprezentanții mișcării au decis să-și folosească poziția strategică pentru a exercita presiune internațională asupra Israelului prin atacuri asupra navelor și răpiri.

Reacția a fost imediată și destul de extremă. Piața s-a adaptat foarte rapid și a început să ocolească tranzitul prin strâmtoare în favoarea rutei prin Capul Bunei Speranțe (în jurul Africii). Volumul transporturilor pe Marea Roșie a scăzut cu 60-80% și nu s-a mai apropiat de nivelurile de dinaintea atacurilor.

Răspunsul militar a fost, de asemenea, puternic. O coaliție formată din 14 țări, dominată în mare măsură de Statele Unite, a fost trimisă în regiune pentru a neutraliza capacitatea organizației de a ataca transportul maritim. După mai multe episoade de bombardamente intense și tensiunile generate de blocada din jurul Yemenului, reprezentanții Houthi au semnat un acord de încetare a focului cu Statele Unite pe 6 mai 2025.

Merită să se acorde atenție influenței asimetrice a grupării Houthi asupra comerțului mondial, economiei, logisticii sau forțelor armate. Totuși, din perspectiva grupării Houthi, campania s-a dovedit a fi un eșec. Acest context poate explica faptul că organizația, care se identifică atât de puternic cu Iranul, a amânat acțiuni semnificative în sprijinul politicii Teheranului după începerea războiului cu SUA în februarie 2026.

Dușmanul dușmanului meu...

Merită menționat faptul că gruparea Houthi nu s-a alăturat războiului de partea Iranului și și-a limitat acțiunile la amenințări la adresa SUA și a aliaților săi. Această situație s-a schimbat abia în luna iulie a acestui an.

Arabia Saudită a lansat propriile atacuri împotriva grupării Houthi în luna iulie a acestui an. Conform rapoartelor Associated Press, acest lucru ar fi trebuit să împiedice comunicarea și aprovizionarea din Iran. Ca urmare a acestui atac, houthiții și-au declarat de facto intrarea în război, făcând acest lucru prin proclamarea unui „blocaj” asupra Arabiei Saudite.

Gruparea yemenită a reușit să lovească două petroliere saudite, forțând piața să considere intrarea houthiților în război și blocarea celei de-a doua strâmtori ca pe un fapt împlinit. Ciocnirile și atacurile ulterioare s-au limitat la ciocniri la frontiera dintre Arabia Saudită și Yemen și la atacuri asupra infrastructurii (în principal rafinării). Este important de menționat că majoritatea dovezilor indică faptul că recentul atac, care a avariat conducta Est-Vest, a pornit de pe teritoriul Irakului, unde își desfășoară activitatea nenumărate grupări susținute de Iran.

Analizând traficul înregistrat în strâmtoare, se poate observa că traficul prin Strâmtoarea Bab al-Mandab a crescut după izbucnirea războiului, ceea ce a semnalat necesitatea economică și un grad ridicat de încredere în capacitatea de conciliere a grupării Houthi. Datele privind volumul din ultimele câteva săptămâni rămân de o calitate destul de scăzută. Conform datelor FMI, în ciuda îngrijorărilor, scăderea volumului de transport prin strâmtoare este redusă, dacă nu chiar neglijabilă, cu o medie de aproximativ ~25 de nave pe zi.

Ce înseamnă acest lucru pentru gruparea Houthi și ce reprezintă Strâmtoarea Bab al-Mandab pentru aceștia?

În contextul conflictelor actuale și viitoare precum și al îngrijorărilor legate de Strâmtoarea Bab al-Mandab, trebuie remarcat faptul că aceasta nu este „al doilea Ormuz”. Spre deosebire de Ormuz, Marea Roșie are două puncte de tranzit și poate fi, de asemenea, ocolită – cu prețul timpului și al combustibilului, așa cum a demonstrat deja conflictul din perioada 2023-2025.

Cu toate acestea, în acest context, este necesar să se sublinieze faptul că alianța Houthi cu Iranul nu este o manifestare de solidaritate sau fraternitate, ci de disperare și pragmatism din partea ambelor părți. Iranul însuși luptă în prezent pentru supraviețuirea regimului său, iar această strategie se bazează pe „așteptarea” ca SUA să renunțe. Obiectivele și contextul pentru houthiți sunt diferite.

„Realpolitik”

Houthiții doresc în primul rând să preia controlul asupra propriului lor teritoriu, iar cel mai mare adversar al lor, contrar declarațiilor, nu este Israelul sau SUA, ci Arabia Saudită. Yemenul se află de mulți ani sub o presiune copleșitoare din cauza blocadei economice și comerciale. Din 2016, în Yemen foametea predomină, care, potrivit ONU, afectează aproximativ 17-19 milioane de locuitori ai țării, dintre care pierderile umane sunt estimate la circa 250.000 de persoane. După izbucnirea războiului cu Iranul, țara a fost privată de cea mai mare parte a sprijinului iranian, ca urmare a blocadelor și a devastării Iranului prin atacuri aeriene ale Statelor Unite. Pentru houthiți, „cursa spre mare” reprezintă în prezent singura șansă de a recâștiga inițiativa și de a se apropia de Occident.

Conflictul ideologic cu Occidentul și cu SUA este acum secundar pentru liderii houthi. Regiunea are nevoie de o formă de sprijin economic și/sau de încetarea presiunilor din partea Arabiei Saudite. Preluarea controlului asupra strâmtorii Bab al-Mandab și atacurile cu caracter mai degrabă demonstrativ decât strategic indică faptul că, spre deosebire de Iran, houthiți pot „căuta o înțelegere”.

O confruntare cu SUA în situația actuală ar fi defavorabilă pentru houthiți. Contrar credinței populare, deficitul de muniție al SUA este mult mai redus decât sugerează titlurile alarmiste din presă, iar acesta se concentrează în mare măsură pe anumite tipuri de muniție. Yemenul nu dispune de artilerie antiaeriană, de propriile rezerve și fabrici de rachete și drone, și nici de complexe subterane uriașe în care să poată fi ascunse echipamentele militare. Houthiții au nevoie să normalizeze situația economică din țară, iar SUA nu are deloc interesul să deschidă un al doilea front în acest moment. Acordul ar putea fi încheiat în detrimentul Arabiei Saudite – ceea ce ar putea fi dificil pentru SUA din cauza relațiilor deja tensionate cu „aliații” din Golful Persic.

Statele din Golf depun eforturi intense pentru a-și diversifica canalele de export, dar chiar și în cel mai bun scenariu, acest proces va dura ani de zile.

Această situație duce la o supraveghere foarte atentă a pieței din regiune și reprezintă o amenințare la adresa unei artere comerciale critice care a neutralizat o parte din presiunea exercitată de Iran asupra Strâmtorii Ormuz. În același timp, niciuna dintre părți nu dispune astăzi de puterea militară sau diplomatică necesară pentru a obține rezultatul optim, iar un compromis de calitate în condițiile din Orientul Mijlociu (în timpul războiului) este un fenomen foarte rar.

În contextul prețurilor petrolului, cheia este, desigur, cât de repede va fi posibilă restabilirea pompării petrolului prin conducta Est-Vest către portul Yanbu de la Marea Roșie. În plus, controlul actual al Houthi asupra coastei din Yemen reprezintă o amenințare pentru navele saudite. Pe de altă parte, Arabia Saudită are capacitatea de a trimite aprovizionări către Asia prin Canalul Suez. Deși situația pare tensionată în prezent, dacă nu se înregistrează o escaladare suplimentară față de nivelul actual, un bonus de aproximativ 10 dolari pe baril, înregistrat de la începutul lunii septembrie, ar putea fi potențial compensat în săptămânile următoare.