Sesiunile de vineri, luni și marți au adus scăderi pe burse, în special în sectorul de tehnologie din SUA, dar extinse și către celelalte domenii, ”apăsând” și indicii bursieri, ceea ce înseamnă că investitorii își țin acum răsuflarea după aceste dușuri reci, în așteptarea rezultatelor Nvidia, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.
Presiunea pe domeniul IT și AI a făcut din Nasdaq instrumentul cel mai vulnerabil, cu scăderi în ultimele trei sesiuni de 4,43% față de 2,67% pentru S&P500 și 1,26% pentru Dow Jones.
Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri
Deschide Cont Real Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobilEste interesant de menționat că în aceeași perioadă, bursa germană a crescut cu 0,4%. DAX are un salt de 11,9% de la începutul anului, în timp ce S&P abia se mai ține pe plus, cu 1,48%, iar Nasdaq ”salvează” doar +0,53%.
O analiză a TD Cowen distribuită vineri și continuată pe larg luni, a produs efecte în piață: Microsoft ar fi renunțat la contractarea a câteva sute de MW de capacitate, echivalente cu aproximativ două centre de date. Coloana vertebrală a entuziasmului investitorilor legat de AI era potențialul său de creștere, ilustrat de setea nepotolită pentru centre de date.
Într-o perioadă în care traderii oricum primesc semnale îngrijorătoare din economie, încrederea consumatorilor scade în ambele variante, UoM și Conference Board, iar sectorul serviciilor prin indicatorul PMI transmite semnale neașteptate de contracție, o astfel de informație capătă o rezonanță mult mai puternică.
Încrederea, potrivit sondajului Univ. din Michigan, se situează la nivelul cel mai coborât de după noiembrie 2023, în timp ce din datele Conference Board reiese că așteptările pentru inflație au făcut un salt la 6%. Ponderea celor cu așteptări de creșteri ale acțiunilor în următorul an a ajuns la 46,8%, cea mai scăzută valoare din aprilie 2024 până în prezent, arată Claudiu Cazacu.
În plus, ecoul șocului DeepSeek din ianuarie a retrezit emoții în piață. Pe lângă publicarea, într-o serie de postări zilnice, a unor detalii suplimentare despre arhitectura folosită, compania va accelera lansarea unei versiuni îmbunătățite a modelului său de tip LLM, așteptat anterior în luna mai. În ianuarie, după anunțul despre capabilitățile și, mai ales, prețul versiunii R1 care a luat prin surprindere investitorii și observatorii, scăderi accentuate în sectorul tehnologic s-au transmis către bursele din SUA, Europa și Asia. Acest lucru a condus la la o pierdere de capitalizare bursieră de peste 1 trilion de dolari.
Deși „alunecările” au fost de scurtă durată, iar piețele bursiere din SUA au revenit de atunci, până la scăderile din ultimele trei sesiuni, teama de alocare ineficientă a capitalului pentru centre de date și de decalaj competitiv față de DeepSeek se adaugă motivelor de preocupare.
Pe lângă Nvidia, care a pierdut 9,5% în ultimele 3 ședințe, companii vizibile din domeniu au fost de asemenea pe minus, depășind scăderile indicilor bursieri din SUA: TSMC cu 6,3%, Google, 5,2%, Amazon, 4,7% și Microsoft, cu 4,6%. Palantir (PLTR), care suferă atât de pe urma tendinței din domeniul acțiunilor AI, cât și a așteptărilor de reducere a bugetelor pentru apărare, a suferit pierderi serioase de 16,7% în ultimele 3 sesiuni, arată consultantul de strategie din cadrul XTB România.
Alte nume asociate valului de interes pentru AI au fost de asemenea în vizor: Vertiv (VRT), furnizor de servicii pentru centre de date a coborât cu 12,4% în același interval, fiind cu 22,3% sub începutul anului. Vistra (VST), companie de electricitate beneficiară a așteptărilor de creștere a consumului de energie a pierdut 14,6% în trei sesiuni.
Acțiunile Cloudflare (NET) companie de securitate digitală și infrastructură de livrare de conținut, care investește în GPU pentru AI situate mai aproape de utilizatorii finali au suferit scăderi de 8m3%, deși compania, propulsată de rezultatele financiare, rămâne pe un plus de 27,2% de la începutul anului.
După dușul rece al ultimelor zile, întregul sector își ține răsuflarea. Nvidia urmează să anunțe, miercuri, rezultatele financiare ale ultimului trimestru. O veste bună ar putea readuce un val de interes și susține recuperarea acțiunilor, dar o dezamăgire ar prinde titlurile într-un moment vulnerabil, spune Claudiu Cazacu.
Rezultatele Nvidia, așteptate cu sufletul la gură de investitori
În același timp, comenzile anunțate de trei hiperscalatori (hyperscalers), giganții Amazon, Microsoft, Google depășesc 240 de miliarde de dolari investiții în centre de date. Nu toată suma va ajunge, însă, în conturile Nvidia, iar eforturile de dezvoltare de cipuri proprii se înmulțesc.
Apple colaborează cu Broadcom pentru dezvoltarea propriului său cip. Cererea, imensă potrivit CEO Nvidia Jensen Huang, se poate lovi de dificultăți în ce privește onorarea rapidă a comenzilor, în contextul în care în ultimele luni au fost vizibili indicii de întârzieri de producție.
Totuși, piețele privesc spre viitor, iar ghidajul pentru veniturile trimestrului următor, estimate la 42 de miliarde de dolari, vor fi esențiale, alături de accelerarea producției noii platforme Blackwell.
În plus, chiar dacă traiectoria anterioară de creștere a acțiunilor crease așteptări mari, alunecările recente diminuează presiunea pentru raportări ”stelare”, în nevoia de susținere a acțiunilor. Traderii pe opțiuni se așteaptă, în orice caz, la o zi agitată după raportări, cu o volatilitate care depășește 9% potrivit ultimelor cifre.
Cifrele sunt cel mai așteptat moment înaintea conferinței GTC din perioada 17 -19 martie. Anul trecut, au fost lansate o varietate de produse și servicii, dar atenția a fost concentrată asupra noii arhitecturi a cipurilor din centrele de date AI. Anul acesta piețele speră la căi de monetizare ale utilizatorilor finali de cipuri pentru AI, punctează Claudiu Cazacu.
În egală măsură, pe termen scurt, rezultatele Nvidia pot scrie cu putere noul episod al poveștii bursiere din SUA de anul acesta. Semnele din deschiderea zilei de miercuri sunt aliniate la un optimism regăsit al investitorilor. Totuși, rămâne de văzut dacă cifrele vor confirma acest optimism.
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."