- Ce a determinat această creştere bruscă?
- Majorarea se reflectă la nivelul întregului sector
- AI, factorul esenţial al evoluţiei
- Ce a determinat această creştere bruscă?
- Majorarea se reflectă la nivelul întregului sector
- AI, factorul esenţial al evoluţiei
Atenţia investitorilor din România a fost, luna trecută, aliniată cu entuziasmul global faţă de inteligenţa artificială şi producătorii de cipuri, ceea ce a propulsat compania Advanced Micro Devices (AMD) pe primul loc în topul celor mai cumpărate acţiuni de către români, conform unui comunicat transmis redacţiei.
De la începutul anului, acţiunile AMD au înregistrat un avans de peste 90%, depăşind de aproape trei ori câştigurile înregistrate de indicele PHLX Semiconductor Sector (+32,85% în aceeaşi perioadă), arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România.
Acest optimism a transformat rapid un interes iniţial discret, într-un entuziasm deplin, acţiunile AMD ajungând în prim-planul ştirilor pe Wall Street, dar şi pe forumurile de investiţii precum Reddit. Creşterea spectaculoasă a stârnit o întrebare esenţială: este aceasta doar o altă creştere speculativă alimentată de AI sau asistăm la începutul unei schimbări majore în echilibrul puterii tehnologice?
Pe lângă performanţa bursieră, AMD a continuat să câştige teren şi în faţa rivalului său istoric, Intel, pe piaţa de procesoare pentru gaming.
Conform celui mai recent sondaj Steam Hardware Survey din septembrie, AMD a câştigat 1,15 puncte procentuale, ajungând la o cotă de 41,31% pe platforma de jocuri video Steam. În aceeaşi lună, cota Intel a scăzut cu 1,15%, la 58,61%. Pe termen mediu, în ultimele cinci luni, procentul utilizatorilor Steam cu procesoare AMD a crescut constant de la 39,48% la 41,31%, semnalând o erodare continuă a dominaţiei Intel pe segmentul procesoarelor pentru jocuri pe PC.
Astfel, Advanced Micro Devices pare să fi intrat într-o nouă eră de dominanţă, consolidându-şi poziţia de prim challenger credibil al liderului pieţei, NVIDIA, în domeniul AI.
Ce a determinat această creştere bruscă?
Momentul crucial a fost anunţul recent al AMD, care a dezvăluit un acord multianual de anvergură cu OpenAI pentru furnizarea a 6 gigawaţi de cipuri AI. Acordul, care include şi o opţiune pentru OpenAI de a achiziţiona aproximativ 10% din acţiunile AMD la un preţ simbolic, cu o valoare maximă de 600 de dolari, ar putea genera venituri de zeci de miliarde de dolari şi a fost calificat drept un eveniment „cu siguranţă transformator pentru industrie”. În urma acestei ştiri, acţiunile AMD au înregistrat o creştere de 30-34% într-o singură zi, cea mai mare din ultimii aproape zece ani, explică Radu Puiu.
Vestea a venit la doar două săptămâni după ce rivalul NVIDIA anunţase o investiţie de 100 de miliarde de dolari în OpenAI. Wall Street a interpretat acordul AMD ca pe un semnal clar: compania nu mai este doar un jucător pe piaţa cipurilor CPU/GPU pentru consumatori, ci îşi propune să devină un pilon esenţial în infrastructura AI.
Mai mult, acţiunile s-au consolidat suplimentar pe baza previziunilor de venituri pentru al treilea trimestru, estimate la 8,7 miliarde de dolari, mai puternice decât se aştepta, datorită cererii constante de infrastructură AI.
Fundamentele sugerează că AMD se extinde cu succes, generând mai multe venituri din produsele de mare valoare. Totuşi, tranziţia la producţia de cipuri AI implică şi costuri. Un aspect notat de analişti este faptul că marja operaţională a AMD se află încă sub media sectorului, ceea ce, deşi prezintă o dificultate pe termen scurt, oferă un spaţiu considerabil de îmbunătăţire.
În ansamblu, fundamentele sunt orientate către creştere, dar se confruntă cu provocări pe termen scurt legate de stocuri, mai exact o cheltuială de 800 de milioane de dolari pentru stocuri în Q2 din cauza controalelor la export, dar şi de incertitudinile geopolitice.
Majorarea se reflectă la nivelul întregului sector
Totuşi, boom-ul AMD face parte dintr-o creştere mai amplă a pieţei semiconductorilor, accelerată de AI. Cererea globală de cipuri AI este în creştere, analiştii prognozând o creştere anuală de peste 30% a calculului AI până în anii 2030, indică analistul financiar XTB România.
AMD ocupă locul al treilea în topul celor mai mari producători de semiconductori după valoarea de piaţă, rivalizând cu Nvidia şi Intel. Acordul cu OpenAI validează AMD ca al doilea furnizor credibil, un pas esenţial pentru a câştiga treptat cotă de piaţă. Depăşirea liderului NVIDIA rămâne, însă, o sarcină dificilă.
Tensiunile comerciale dintre SUA şi China introduc o volatilitate ridicată. Ameninţările privind tarifele, precum propunerea de tarif de 100% din partea preşedintelui Trump, dar şi restricţiile impuse de China asupra exporturilor de metale rare, car sunt esenţiale pentru magneţii cipurilor, au determinat scăderea temporară a pieţelor tehnologice.
În plus, restricţiile impuse de SUA forţează AMD să obţină licenţe pentru a vinde cele mai noi cipuri către China. AMD a estimat o pierdere anuală de aproximativ 1,5 miliarde de dolari din cauza acestor restricţii.
Pe de altă parte, subvenţiile guvernamentale din SUA (CHIPS Act) şi din Europa vizează creşterea capacităţii de producţie, beneficiind partenerii de producţie ai AMD, precum TSMC. Între timp, marile companii tech, Microsoft, Meta, Google, au anunţat bugete de miliarde de dolari pentru extinderea infrastructurii cloud şi AI, ceea ce va alimenta cererea atât pentru cipurile AMD, cât şi pentru cele NVIDIA.
AI, factorul esenţial al evoluţiei
Discuţiile legate de o potenţială bulă speculativă s-au intensificat. Entuziasmul pentru o tehnologie nouă şi cheltuielile masive de capital ridică evaluările la cote înalte, amintind de creşterea spectaculoasă a dot-com. Deşi există proiecte reale cu potenţial transformator, nu toate investiţiile vor avea un randament bun.
Sentimentul investitorilor este puternic influenţat de tema AI. În timp ce unii consideră evaluările actuale a fi „exagerate”, alţii susţin că, în pofida nervozităţii macroeconomice pe termen scurt, cererea pe termen lung pentru AI rămâne intactă.
Traiectoria AMD este, pe de o parte, marcată de oportunităţi enorme, însă acestea sunt temperate de riscurile ridicate. Diferenţa dintre o revenire de moment şi o revoluţie durabilă va sta în execuţie. Următoarele trimestre trebuie să aducă rezultate concrete, îmbunătăţirea marjelor şi o creştere a veniturilor care să depăşească simplul hype din piaţă.
Dacă AMD poate transforma acordul de referinţă cu OpenAI într-un model repetabil, va schimba modul în care investitorii privesc compania, consacrând-o ca un actor central în alimentarea erei AI, mai adaugă Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România.
Modul „Mad Max” – Tesla are probleme?
Redresarea Intel dă rezultate
Deschiderea sesiunii din SUA: Datele macroeconomice împing piețele la noi maxime
IBM și AMD accelerează progresul în domeniul calculului cuantic
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."