La ce să se aştepte investitorii după listarea Hidroelectrica. Radu Puiu, XTB România: Ne putem uita la Enlight Renewable Energy din Israel pentru a înţelege ce poate aduce un astfel de moment bursier

10:34 30 iunie 2023

Listarea Hidroelectrica este evenimentul anului pentru piaţa de capital din România, fiind un punct de referinţă pentru bursa locală. Este totodată o tranzacţie importantă care poate influenţa decizia de promovare a României de către MSCI – lider în furnizarea de indici bursieri de referinţă la nivel global – la statutul de Piaţă Emergentă.

Potrivit lui Radu Puiu, analist financiar la XTB România, interesul public cu privire la această listare a confirmat aşteptările, având în vedere că investitorii de retail au trimis ordine de cumpărare pentru 30 de milioane de acţiuni ale Hidroelectrica până joi la ora 13:30.

Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri

Deschide cont la XTB Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobil

Pentru tranşa de retail au fost alocate 11,6 milioane de acţiuni ale companiei, ceea ce înseamnă o suprasubscriere de circa 156%, adică un grad de subscriere de 256%. La preţul maxim din intervalul 94-112 lei, la care au subscris micii investitorii, ordinele totale se ridică la aproximativ 3,36 mld. lei, arată calculele ZF.

„În acest context, investitorii s-ar putea întreba cum ar putea arăta performanţa preţului acţiunilor companiei după listare. E greu de comparat cu o listare specifică, având în vedere particularităţile Hidroelectrica, însă putem să ne uităm către o companie din Israel, pentru a înţelege într-o anumită măsură ce poate aduce pentru investitori un astfel de moment bursier”, scrie Radu Puiu.

Enlight Renewable Energy a fost fondată în 2008 şi este tranzacţionată la Bursa de Valori din Tel Aviv din 2010 (simbol ENLT). Enlight dezvoltă, finanţează, construieşte, deţine şi operează proiecte de energie regenerabilă pentru vânzarea de utilităţi. Compania israeliană operează astăzi în cele mai mari trei segmente de energie regenerabilă: solar, eolian şi stocarea energiei. Ca platformă globală, Enlight operează în Statele Unite, Israel şi 9 ţări europene.

 

Mai jos, puteţi citi analiza integrală:

 

Creşterea veniturilor dintr-un sector, transfer de optimism

O modalitate de a verifica ritmul de creştere a unei companii este analiza câştigurilor înainte de dobândă şi impozitare (EBIT). Marjele EBIT ale Enlight au crescut de la 41% la 47% în ultimele 12 luni, iar veniturile sunt, de asemenea, pe o tendinţă ascendentă. Totodată, Enlight prezintă un raport P/E (preţ la încasări) de 50,3. Nivelul lui relativ ridicat poate avea o explicaţie, dar necesită investigaţii suplimentare pentru a determina dacă este justificat.

Raportul P/E este unul dintre cei mai utilizaţi parametri de către investitori pentru a evalua acţiunile. Acesta arată dacă preţul acţiunilor unei companii este supraevaluat sau subevaluat în raport cu alte companii. Totodată, îi ajută pe investitori să determine valoarea de piaţă a unei acţiuni în comparaţie cu câştigurile companiei, arătând cât este dispusă să plătească piaţa pentru o acţiune pe baza câştigurilor.

„Perioada recentă a fost destul de avantajoasă pentru Enlight şi pentru întregul sector de energie, de altfel, deoarece veniturile au crescut foarte rapid. P/E este probabil ridicat fiindcă investitorii cred că această creştere puternică a câştigurilor va fi suficientă pentru o performanţă peste aşteptări a pieţei, în ansamblul ei, în viitorul apropiat. Aşadar, explicaţia acestui raport este, mai degrabă, optimismul investitorilor”, subliniază Radu Puiu.

Poziţionare mai bună a Hidro pe raportul preţ/încasări

Faţă de profitul record al anului trecut, de 4,4 miliarde lei, ultima evaluare a Hidroelectrica indică un raport Preţ/Încasări (P/E - earnings) de 12,4. Raportat la profitul bugetat de producătorul şi furnizorul de energie, pentru acest an, de 3,7 miliarde de lei, indicatorul devine 14,7.

Un raport P/E ridicat poate însemna că preţul unei acţiuni este mare în raport cu câştigurile şi poate fi supraevaluat. Un raport P/E scăzut poate indica faptul că preţul actual al acţiunilor este scăzut în comparaţie cu câştigurile.

În mod obişnuit, raportul P/E mediu este de aproximativ 20-25. Orice valoare sub acest nivel ar fi considerată un rezultat P/E bun. Totuşi, trebuie să ţinem cont şi de sectorul din care face parte compania, pentru că valorile medii diferă (de exemplu sectorul tehnologic aduce valori P/E mai ridicate).

„Comparând raportul P/E al Hidroelectrica cu cel al Enlight şi cu valoarea medie, observăm o poziţionare mai bună a companiei româneşti. Totuşi, trebuie subliniat  că informaţiile oferite de acest indicator nu trebuie interpretate singure, ci alături de alte elemente fundamentale”, arată Radu Puiu.

Oferta publică iniţială a Hidroelectrica este o oportunitate uriaşă de dezvoltare pentru BVB, care îşi consolidează astfel intrarea în rândul burselor europene. Prezenţa acestei companii pe bursă va atrage în România capital şi interes din partea jucătorilor instituţionali mari, internaţionali.

În plus, Hidroelectrica prezintă o marjă de profit de 47% şi promisiunea unei politici generoase de dividende. Potrivit analistului XTB România, acestea pot face din Hridoelectrica o alegere populară pentru investitorii care optează pentru acţiuni de tip value (care oferă dividende).

Diversificarea regională reduce expunerea la risc

Revenind la Enlight Renewable Energy, chiar dacă firma a fost listată pe bursa din Tel Aviv în 2010, merită analizată mai departe pentru că a debutat şi pe piaţa din SUA în luna februarie a acestui an, setând o capitalizare de piaţă de 2,07 miliarde de dolari. În plus, preţul de deschidere a fost de 17,90 dolari, puţin sub preţul iniţial al ofertei publice, de 18 dolari pe acţiune.

Drept comparaţie, preţul la listare al Hidroelectrica a fost setat la 112 lei sau aproximativ 24,6 dolari la cursul valutar din 29 iunie. O altă diferenţă semnificativă este dimensiunea companiei: conform statisticilor din prezent, evaluarea Hidroelectrica este estimată la 9 miliarde de euro (aproximativ 9,81 miliarde de dolari). Prin urmare, vorbim despre o companie de aproape cinci ori mai mare decât cea din Israel.

O altă diferenţă semnificativă este structura afacerii din perspectiva zonei de activitate. Hidroelectrica activează doar pe plan local, în timp ce Enlight are o afacere mult mai diversificată regional, activând pe trei continente. Acest aspect este foarte important, pentru că factorii de risc diferă semnificativ. Hidroelectrica este sensibilă la cadrul legislativ şi la condiţiile de piaţă locale. Acest lucru o face mai expusă faţă de o companie a cărei activitate este distribuită în trei regiuni geografice diferite.  

Din punctul de vedere al performanţei de pe Nasdaq, acţiunile Enlight nu au surprins. Preţul a evoluat într-un interval de aproximativ 5 dolari, atingând un minim la 3 martie, de 15,9 dolari, şi un maxim la 15 iunie, de 20,09 dolari. „Lipsa unor mişcări impresionante ar putea fi argumentată de o scădere a preţurilor la energie în acest an şi de o încetinire a sectorului energetic, după un an cu rezultate record. Însă perspectivele din sectorul energetic rămân în continuare bune”, subliniază Radu Puiu.  

Din nou, ca amploare, pentru piaţa românească, listarea Hidroelectrica rămâne cea mai mare din istorie, motiv pentru care e greu de comparat cu altele. Potrivit analistului XTB România, dacă vorbim despre modul în care această listare ar putea schimba comportamentul imediat al investitorilor, lichiditatea pe alte titluri ar putea scădea, în aşteptarea Hidro. Şi, eventual, vânzări mai multe pentru a obţine cash.

„Pe de altă parte, după listare, lichiditatea va creşte iar dividendul aşteptat din partea Hidroelectrica ar putea reprezenta o sursă de venituri care să fie reinvestite în piaţă. Dacă preţurile Hidroelectrica vor fi atractive, optimismul privind alte companii de pe bursă ar putea fi alimentat la rândul lui”, punctează Radu Puiu. Iar o piaţă cu investitori optimişti este o piaţă vie, dinamică şi cu perspective consistente de dezvoltare.

"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."

Distribuie:
Înapoi la secțiunea de știri
Xtb logo

Începe gratuit

Folosim cookie-uri

Apăsând pe „Accept tot”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor pe dispozitivul dvs. pentru a îmbunătăți navigarea pe site, a analiza utilizarea site-ului și pentru îmbunătățirea eficienței marketingului nostru.

Acest grup conține cookie-uri necesare pentru ca site-ul nostru web să funcționeze. Acestea sunt necesare pentru funcționalități precum preferințe de limbă, distribuția traficului sau menținerea sesiunii utilizatorului. Ele nu pot fi dezactivate.

Nume cookie
Descriere
SERVERID
userBranchSymbol Data de expirare: 2 martie 2024
adobe_unique_id Data de expirare: 1 martie 2025
SESSID Data de expirare: 2 martie 2024
X-Salesforce-CHAT
__hssc Data de expirare: 8 septembrie 2022
__cf_bm Data de expirare: 8 septembrie 2022

Folosim instrumente care ne permit să analizăm modul de utilizare a paginii noastre. Astfel de date ne permit să îmbunătățim experiența de utilizare a serviciului nostru web.

Nume cookie
Descriere
_gid Data de expirare: 9 septembrie 2022
_gaexp Data de expirare: 3 decembrie 2022
_gat_UA-24128249-1 Data de expirare: 8 septembrie 2022
_gat_UA-121192761-1 Data de expirare: 8 septembrie 2022
_ga_CBPL72L2EC Data de expirare: 1 martie 2026
_ga Data de expirare: 1 martie 2026
__hstc Data de expirare: 7 martie 2023
__hssrc

Acest grup de cookie-uri este folosit pentru a vă afișa anunțuri cu subiecte de interes pentru dvs. De asemenea, ne permite să ne monitorizăm activitățile de marketing și ne ajută să măsuram performanța reclamelor noastre.

Nume cookie
Descriere
MUID Data de expirare: 26 martie 2025
_omappvp Data de expirare: 11 februarie 2035
_omappvs Data de expirare: 1 martie 2024
_uetsid Data de expirare: 2 martie 2024
_uetvid Data de expirare: 26 martie 2025
_fbp Data de expirare: 30 mai 2024
fr Data de expirare: 7 decembrie 2022
_ttp Data de expirare: 26 martie 2025
_tt_enable_cookie Data de expirare: 26 martie 2025
_ttp Data de expirare: 26 martie 2025
hubspotutk Data de expirare: 7 martie 2023
omSeen-bf0j5ficcdwh69l4zs8y Data de expirare: 8 octombrie 2022

Cookie-urile din acest grup stochează preferințele pe care le-ați avut în timpul utilizării site-ului, astfel încât acestea să fie deja active când vizitați pagina după o perioadă de timp.

Nume cookie
Descriere

Această pagină folosește cookie-uri. Cookie-urile sunt fișiere stocate în browser-ul dvs. și sunt utilizate de majoritatea site-urilor web pentru a vă ajuta să vă personalizați experiența web. Pentru mai multe informații, consultați Politica de confidențialitate. Puteți gestiona cookie-urile apăsând pe „Setări”. Dacă sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor, apăsați pe „Accept tot”.

Schimbă regiunea și limba
Țara de reședință
Limbă