Rezumat:
-
Prim-ministrul May a câștigat moțiunea de cenzură și și-a consolidat poziția
-
Piețele din SUA și Asia avansează
-
China a majorat importurile de soia americană
Victoria Theresei May
Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri
Deschide Cont Real TESTEAZĂ DEMO Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobilPrim-ministrul May a obținut suficiente voturi pentru a-și menține poziția și continua negocierile din cadrul Brexit. În cadrul moțiunii de cenzură de miercuri, May a obținut 200 de voturi, în timp ce 117 au fost împotrivă. Ținând cont de faptul că avea nevoie de o majoritate simplă (cel puțin 159 din 315 de parlamentari), victoria sa ar putea fi considerată categorică. După câștigarea votului nu poate fi contestată pentru cel puțin un an, ceea ce înseamnă că va putea continua negocierile cu oficialii de la Bruxelles până la termenul limită din martie 2019. După publicarea votului, May a afirmat că ”un număr semnificativ dintre colegii mei au inițiat o moțiune de cenzură împotriva mea și i-am ascultat, acum este timpul să oferim cetățenilor Brexitul pe care l-au votat”. Răspunsul imediat al lirei sterline a fost relativ dezamăgitor, moneda depreciindu-se și pierzând câștigurile anterioare. Totuși, avansul a fost obținut pe parcursul zilei odată cu apariția informațiilor cu privire la susținerea tot mai mare obținută de May. La 8:30 am ora României, cotația EURUSD se afla în jurul pragului de 1,2620. În general, piața valutară a fost relativ calmă, dolarul american stagnând iar moneda australiană apreciindu-se 0,25% și înregistrând cea mai bună performanță dintre monedele majore. Nu se remarcă mișcări semnificative nici în rândul monedelor din state emergente.

După ce a testat nivelul de rezistență de la 0,9090, cotația EURGBP a revenit sub pragul de 0,90. Este posibil ca perechea să se reîntoarcă în apropierea suportului de la 0,8930, situație ce ar putea alimenta entuziasmul cumpărătorilor. În ceea ce privește Brexitul, detaliile nu s-au schimbat, aflându-ne în același context ca la începutul săptămânii. Sursa: xStation5
Acțiunile își revin, din China vin vești optimiste
Creșterile de pe piețele europene s-au transmis și pe Wall Street, dar nu au fost la fel de ample. Sesiunea s-a încheiat cu creșteri de 0,95% ale indicelui NASDAQ (US100), de 0,6% pentru Dow Jones (US30) și de 0,5% pentru SP500 (US500). În Asia, investitorii ar trebui să fie optimiști, la momentul scrierii, indicele NIKKEI (JAP225) apreciindu-se cu 1%, în timp ce Shanghai și Hong Kong avansează cu 1,2%. În timpul sesiunii asiatice au fost publicate informații optimiste din China, care, în ultimele 24 de ore, a importat între 1,5 și 2 milioane de tone de soia din SUA. Conform Consiliului de Export de Soia din SUA, livrările urmează să aibă loc în Q1 2019. Această mișcare poate fi interpretată drept o încercare din partea Beijingului de îmbunătățire a relațiilor dintre cele două economii. Majorarea volumului cumpărat este pozitiv pentru fermierii americani care au întâmpinat dificultăți în găsirea de cerere pentru cantitatea ridicată a producției.

Din punct de vedere tehnic, prețul soia pare pregătit să dezvolte un raliu către pragul de 1075 de dolari în următoarele săptămâni. Cea mai mare problemă pentru cumpărători sunt argumentele fundamentale slabe, dar și riscul legat de accentuarea războiului comercial. În cazul în care acești factori se vor îmbunătăți, prețul ar putea să se aprecieze. Sursa: xStation5
Alte știri:
-
Așteptările cu privire la inflația din Australia au crescut în decembrie de la 3,6% la 4%
-
Parlamentul European a aprobat un acord de liber schimb între UE și Japonia prin care vor fi eliminate 86% dintre taxele vamale impuse exporturilor Europene către Japonia. Acordul urmează să intre în vigoare în februarie 2019
-
Prim-ministrul italian, Giuseppe Conte, a propus reducerea nivelului țintă al deficitului bugetar la 2,04% din PIB
-
Noua Zeelandă a revizuit în scădere prognozele cu privire la PIB și surplusul bugetar. În anul fiscal 2018/2019 se așteaptă un surplus de 1,72 de miliarde NZD (estimările anterioare erau de 3,74 de miliarde de NZD) și o rată de creștere economică de 2,9%, redusă de la 3,8%. Sunt așteptate valori mai scăzute ale surplusurilor bugetare și în următorii doi ani fiscali. Trezoreria australiană se așteaptă ca RBNZ să înceapă să majoreze dobânzile la jumătatea anului 2020
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."