Deschide un Cont Real Deschide Demo

Valoarea unui pip și nivelul marjei

BASIC - Lecţia 13

În urma parcurgerii acestei lecții vei învăța despre:

  • Ce este marja și care îi este rolul în managementul riscului 
  • Rolul volumului tranzacționat și managementul riscului
  • Cum se calculează valoarea unui pips
Va dura aproximativ: 10 minute

Testează-ți strategiile de tranzacționare cu un Cont XTB!

Una dintre primele decizii pe care trebuie să le faci în calitate de trader la începutul activității este să alegi un volum de tranzacționat. Este una să identifici tendințele și oportunitățile de tranzacționare. Dar cât de mulți bani să folosești în fiecare poziție?

Alegerea volumului de tranzacționare va depinde de mulți factori psihologici, cum ar fi confortul emoțional și aversiunea față de risc, dar și de strategia de gestionare a riscului pe care intenționezi să o aplici. Cu alte cuvinte, înțelegerea modului în care te poate afecta volumul de tranzacționare ales este esențială, deoarece acesta va determina atât marja per tranzacție, cât și valoarea pip-ului.

 

Marja

La deschiderea unei tranzacții, vei avea nevoie de o anumită sumă. Aceasta este cunoscută sub numele de marjă. Marja nu este un cost, ci o sumă de bani înghețată când deschizi o poziție și care ți se returnează după ce închizi poziția. Este important să știi cât de mare va fi marja, astfel încât să poți evalua nu numai riscul în sine, ci să și calculezi dacă fondurile rămase îți vor permite să deschizi alte poziții.

Reține că în cazul CFD-urilor, ai nevoie doar de o parte din valoarea nominală pentru a putea deschide o poziție. De exemplu, cu un levier de 1:200, vei avea nevoie de doar 0,5% din valoarea nominală pentru marjă. Un nivel tipic de levier este de 1 la 100, ceea ce înseamnă că ai nevoie de doar 1% din valoarea nominală a marjei. Acest lucru îți permite să obții o rentabilitate mai mare a capitalului investit, dar, în același timp înseamnă și o expunere mai mare la risc.

Să presupunem că dorești să deschizi o poziție pe 1 lot pe GBP/USD cu efect de levier de 1:100 (aplicabil în prezent pentru clienții Professional), dar nu știi care este valoarea nominală a unui lot pe acest instrument. Această informație poate fi găsită în tabelul cu specificațiile instrumentului.

Pentru perechea GBP/USD, valoarea nominală pe lot este de 100.000 £. Dacă levierul este de 1:100 (aplicabil în prezent clienților Professional), vei avea nevoie doar de 1% marjă, calculată în moneda de bază a perechii. Prin urmare, ai nevoie de £ 1000 pentru acoperirea marjei pentru o poziție de 1 lot.

Din punct de vedere al managementului riscului, marja este foarte importantă și se aplică regula generală precum traderii nu trebuie să deschidă poziții cu o marjă mai mare de 30% din capitalul investit.

Revenind la exemplul de mai sus, dacă soldul contului este de 5 000 lire sterline și dorești să deschizi o tranzacție de 1 lot, atunci aceasta ar reprezenta 10% din capitalul tău deoarece marja necesară cu un efect de levier 1:100 (aplicabil în prezent clienților Professional) ar fi de 1000 GBP. Este important ca, înainte de a deschide o poziție, să evaluezi nivelul maxim al marjei și să nu îți încalci propriile reguli de tranzacționare. Capacitatea de gestionare strictă a riscurilor asumate este foarte importantă în obținerea succesului pe piețele financiare.

 

Valoarea unui pip

Al doilea factor pe care îl va influența volumul poziției este valoarea unui pip. În procesul investițional, este foarte important să cunoaștem valoarea unui pip, în special pentru gestionarea eficientă a riscurilor. Ar trebui să știi încă de la început cum va fi afectat portofoliul tău dacă piața va merge 100 de pip în favoarea sau 100 de pip împotriva ta.

Pentru a calcula valoarea pip-ului, poți utiliza din nou tabelul cu specificațiile instrumentului.

Pentru a calcula valoarea unui pip la 1 lot, înmulțești valoarea "Valoare nominală a unui lot" cu "Mărimea unui pip" și valoarea va fi denominată în moneda cotată: 100000 x 0,0001 = 10 USD

Aceasta înseamnă că, dacă deschizi o poziție pe lot de GBP/USD și piața va crește cu 100 pips în favoarea ta atunci vei obține un profit de 1.000 $ (10 USD x 100 pips). De cealaltă parte, dacă piața evoluează contrar, ai înregistra o pierdere de 1.000 dolari. Acest calcul te va ajuta să evaluezi la ce nivel s-ar putea înregistra pierderea maximă asumată și punctul de setare a unui ordin Stop Loss.

Ideea de bază este că nu trebuie să riști mai mult de 5% din capital într-o singură poziție. Motivul este că, tranzacționarea se bazează pe probabilități și ar trebui să îți evaluezi strategia de tranzacționare, pentru a afla dacă ai o probabilitate mai mare de a obține profit decât de a pierde.

Deschizi o poziție de 1 lot pe GBP/USD cu o valoare a pip-ului de £ 10. Presupunem că vei aplica și regula de a nu accepta o pierdere mai mare de 5% din capitalul tău. Prin urmare, dacă totalul disponibil este de 5.000 lire sterline, atunci pierderea maximă acceptată este de 250 lire sterline, ceea ce reprezintă aproximativ 380 dolari.

Dacă știi că 1 pip are o valoare de 10 $, iar pierderea maximă asumată este de până la 380 $, atunci prin împărțirea a 380 $ cu 10, nivelul maxim al ordinului Stop Loss este de 38 pips.

 

Gestionează riscul în mod corespunzător:

Așa cum am meționat mai sus, atât valoarea pip-ului cât și nivelul marjei joacă un rol important în tranzacționare. Alegerea unei mărimi optime a poziției de tranzacționare este o parte esențială a investiției, deoarece poate face ca gestionarea poziției după deschiderea unei poziții să fie mai ușoară sau mai dificilă. Mai mult, valoarea pip-ului și nivelul marjei sunt important și din punctul de vedere al riscului. Dacă poziția ta este prea mare, o mișcare minoră a prețului te-ar putea scoate din piață. Pentru o activitate de tranzacționare profitabilă și responsabilă, trebuie să le înțelegi pe ambele.

Testează-ți strategiile de tranzacționare cu un Cont XTB!

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. Produsele derivate tranzacționabile în marjă oferite sunt riscante. Pierderile pot depăși marja blocată. 80% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Publicat de X-Trade Brokers Dom Maklerski S.A.

Test de verificare

Testează-ți cunoștințele:

START TEST
1/3

De câți bani aveți nevoie pentru a deschide o poziție cu levier de 1:50?

URMĂTOAREA ÎNTREBARE
2/3

Cu cât volumul tranzacționat este mai mare, cu atât… este mai mare:

ANTERIOR URMĂTOAREA ÎNTREBARE ANTERIOR
3/3

Cunoașterea valorii unui singur pips vă va ajuta la:

ANTERIOR ÎNCHIDE TESTUL ANTERIOR

Ne pare rău, dar nu ai obținut suficiente puncte, încearcă din nou! Scorul tău este . Răspunsurile greșite:

Încearcă din nou

Felicitări! Ai răspuns corect la toate întrebările!

TESTEAZĂ PE DEMO LECȚIA URMĂTOARE

BASIC lecții:

Testează-ți cunoștințele cu un cont demonstrativ xStation5

TESTEAZĂ DEMO

Cursul următor: INTERMEDIATE

Învață mai multe despre instrumente și tehnici care te vor ajuta în tranzacționare.

ÎNCEPE CURSUL