Dezamăgire din SUA: vânzările cu amănuntul au scăzut cu 0.2% lunar, în timp ce, fără autombile, saltul de 0.2% a fost la rândul său, sub așteptări. Astfel de date ar putea încuraja o abordare pesimistă în privința dolarului american, și chiar - în logică politică, nu economică - o poziție mai severă în privința negocierilor comerciale. Potrivit unui analist (Christoph Schon, Director Executiv la Axioma) este că scăderile induse de deprecierile din sectorul auto ar putea imprima pierderi de 6% în bursa germană. Mai mult, industria s-a contractat neașteptat, și cu un semnificativ 0.5% lună la lună în SUA, aducând rata de utilizare a capacităților la 77.9%. Înainte de ora 17, aspectele de mai sus erau elemente ale unui tablou în culori întunecate, cu toate că bursa din SUA nu se și mișca în consecință. După ora 17, 2 schimbări majore: NAHB, încrederea constructorilor americani, arată un indicator cu 3 puncte mai sus, pe seama vânzărilor bune, și președintele SUA se gândește la amânarea taxelor vamale majorate în sectorul auto. Este un semn de bunăvoință la adresa UE, dar poate semnala și dorința de concentrare a eforturilor asupra (și poate chiar de creare a unui front comun în fața) Chinei. Reacția bursieră a fost lipsită de echivoc: optimism dezlănțuit. Dacă se va menține spre închidere, ar putea sugera o detensionare temporară, dar ipoteza discutată ar putea redeveni o frână, după o vreme.
Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri
Deschide cont la XTB Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobil
Grafic US500 - M30. Sursa: xStation5
Claudiu Cazacu
Chief Strategist
"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."