De ce crește petrolul astăzi?

Piața nu așteaptă. ⚡Fii la curent cu cele mai noi știri și analize direct din aplicația XTB. Descarc-o acum și nu rata informațiile care contează!

Prețul unui baril de petrol menține la începutul acestei săptămâni volatilitatea din ultimele sesiuni, înregistrând o nouă creștere în acest moment. West Texas Intermediate (WTI) se tranzacționează la 79,3 dolari (+2,85%). La rândul său, prețul Brent avansează la 84,7 dolari (+3%).

Revenirea oscilează pe fondul prelungirii unei crize care durează de aproape șase luni. Strâmtoarea Ormuz – prin care trecea anterior o cincime din producția mondială de gaz natural lichefiat – rămâne practic paralizată.

Petrolul se redresează pe fondul blocajului negocierilor dintre SUA și Iran

Creșterea de astăzi se explică prin combinarea a două forțe care au împins prețul în direcții opuse de câteva săptămâni: speranța unui acord care să redeschidă Strâmtoarea Ormuz și dovada, sesiune după sesiune, că acel acord nu se concretizează sau nu este suficient. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat ieri că Iranul și Omanul se află în „etapele finale” ale unui pact privind noi rute maritime prin strâmtoare, dar a insistat că ruta maritimă „nu se va redeschide” până când Washingtonul nu va îndeplini anumite condiții.

Această declarație, teoretic pozitivă, nu a reușit să reducă prima de risc, deoarece piața a fost deja „dezinformată” de mai multe ori în ultimele săptămâni de promisiuni privind un acord iminent care, ulterior, nu s-au concretizat în reluarea traficului maritim normal. Lipsa unor progrese concrete menține prima de risc. Chiar dacă s-ar anunța un nou acord, acesta ar putea fi fragil, iar riscul ca acesta să fie anulat ar limita orice scădere ulterioară a prețurilor. Un eșec al negocierilor sau noi întreruperi ale aprovizionării ar putea reactiva rapid prima de risc geopolitic.

La aceasta se adaugă noi incidente de securitate care întăresc percepția riscului: sâmbătă, 8 august, Emiratele Arabe Unite au condamnat Teheranul pentru un presupus atac cu rachete împotriva unei nave a companiei petroliere de stat Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC), care cu o zi înainte raportase că 15 dintre navele sale fuseseră atacate de la începutul conflictului în timp ce tranzitau Strâmtoarea Ormuz. Duminică, 9 august, gruparea yemenită Houthi, aliniată cu Iranul, și-a asumat responsabilitatea pentru un atac asupra rafinăriei saudite Jazan, deținută de Saudi Aramco, la doar două zile după ce Arabia Saudită a semnat un pact de apărare cu Turcia și Pakistanul, ca răspuns la instabilitatea regională crescândă.

Organizația Maritimă Internațională a înregistrat cel puțin 64 de incidente violente împotriva navelor comerciale din regiune de la începutul războiului, soldate cu 17 morți, majoritatea fiind atribuite Iranului.

Intră oare războiul din Iran într-o nouă fază?

Statele Unite și Israelul au atacat Iranul la sfârșitul lunii februarie 2026 și, în acest moment, prelungirea conflictului a ajuns deja la șase luni fără o soluție clară. Ceea ce s-a schimbat față de fazele cele mai acute ale luptelor directe – precum atacurile de la sfârșitul lunii februarie sau intensificarea ostilităților din iulie, care au determinat prețul petrolului Brent să depășească 102 dolari pe baril – este faptul că frontul militar direct dintre Washington/Israel și Teheran s-a calmat parțial, în timp ce conflictul se îndreaptă către un război de uzură maritimă și de alianțe regionale: atacuri asupra petrolierelor, atribuite Iranului în Golful Persic, și intrarea în scenă a houthiților împotriva obiectivelor saudite, în paralel cu semnarea unui pact defensiv între Arabia Saudită, Turcia și Pakistan. Prin urmare, asistăm la o stagnare militară combinată cu o escaladare a tensiunilor în sfera maritimă și regională.

Se cristalizează pozițiile de negociere între SUA și Iran?

Piața înclină spre un răspuns afirmativ, mai ales după declarațiile lui Araghchi, care a afirmat ieri că Teheranul nu se va așeza la masa negocierilor atâta timp cât Washingtonul continuă să încalce acordul provizoriu semnat în iunie 2026. Acest lucru contrastează cu optimismul manifestat cu doar cinci zile în urmă: pe 5 august, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, declarase pentru CNBC că un acord privind Strâmtoarea Ormuz ar putea fi încheiat „astăzi sau mâine”, făcând ecou cuvintelor lui Donald Trump însuși, în timp ce secretarul de stat Marco Rubio a confirmat că Washingtonul participa la discuții – nu direct cu Iranul, ci prin intermediul Omanului – pentru a crește traficul prin strâmtoare.

În aceeași zi, Ministerul Afacerilor Externe al Iranului a negat că ar fi în curs de negocieri cu Washingtonul, în timp ce Trump a insistat că au loc discuții, o contradicție de versiuni care ilustrează bine nivelul de neîncredere reciprocă.

Principalul punct de fricțiune tehnic este de natură economică: Iranul solicită între 5% și 7% din valoarea încărcăturii navelor care traversează strâmtoarea, Omanul negociază o rată intermediară apropiată de 3%, iar Washingtonul dorește să nu se perceapă nicio taxă. La aceasta se adaugă un proiect de lege iranian care ar interzice trecerea navelor sub pavilion american sau israelian și ar obliga alte nave care „au adus prejudicii Iranului” să plătească despăgubiri înainte de tranzit.

Condițiile de fond cerute de Iran – ridicarea sancțiunilor, despăgubiri sau reparații de război și respectarea prealabilă a acordului provizoriu din iunie – nu sunt acceptate de Washington.

Rezultatul este un dialog fragmentat: Teheranul negociază rutele de navigație cu Omanul, dar refuză să discute direct cu Statele Unite până când acestea nu cedează în privința sancțiunilor și a despăgubirilor.

În ce stadiu se află închiderea Strâmtorii Ormuz?

Strâmtoarea rămâne, în practică, închisă traficului normal, deși există un canal activ de negociere pentru redeschiderea sa parțială și controlată. Conform datelor furnizate de platforma de monitorizare maritimă MarineTraffic, între 4 și 6 august, între 8 și 15 nave au traversat strâmtoarea pe zi, comparativ cu aproximativ 130 de tranzituri zilnice înainte de război. La aceasta se adaugă faptul că, vineri, 7 august, traficul maritim prin Ormuz a scăzut cu 33% față de ziua precedentă, majoritatea navelor folosind ruta iraniană a strâmtorii.

Mecanismul negociat în prezent între Iran și Oman prevede ca traficul de intrare să se desfășoare prin apele iraniene, iar cel de ieșire prin apele omaneze, o schemă care i-ar conferi Iranului un control semnificativ asupra traficului de intrare, lucru pe care Washingtonul l-a respins de-a lungul timpului, deoarece ar însemna că Teheranul controlează o rută maritimă internațională.

Chiar dacă Iranul și Omanul reușesc să finalizeze acest mecanism – pe care Teheranul îl consideră aflat în „etapele finale” –, un acord scris nu ar garanta automat normalizarea: persistă obstacole practice, precum sancțiunile încrucișate între SUA și Iran, clauzele restrictive ale asiguratorilor privind acoperirea tranzitului, lipsa garanțiilor de acces pentru navele legate de Statele Unite și absența unui calendar pentru reluarea exporturilor normale din Golf.

Modelul este clar: de fiecare dată când se anunță optimism diplomatic, prețul scade brusc (ca pe 5 august sau la începutul lunii iulie); iar de fiecare dată când acest optimism se lovește de clauzele ascunse ale cererilor iraniene sau de noi incidente de securitate, prețul revine la creștere (așa cum s-a întâmplat pe 6, pe 7 și astăzi). Nivelul actual al prețului Brent implică un preț cu aproximativ 16% mai mare decât cel înregistrat înainte de izbucnirea războiului, la sfârșitul lunii februarie.