Raportul NFP susține dolarul

17:48 4 septembrie 2020

Dolarul american a reușit să își consolideze avansul vineri, pregătindu-se pentru cel mai amplu avans săptămânal din ultimele două luni și jumătate, popularitatea monedei accentuându-se pe fondul corecției suferite de companiile de tehnologie din SUA în timpul nopții care a afectat apetitul pentru risc al investitorilor la nivel global. 

Revenirea dolarului în această săptămână vine după o serie de săptămâni de slăbiciune care au dus la atingerea celor mai scăzute niveluri din aprilie 2018, după anunțul făcut de Fed săptămâna trecută. Secvența descendentă a dolarului pare să fi luat o pauză pentru moment, dar comentariile recente ale BCE cu privire la euro au fost de folos, redirecționând o parte dintre investitorii care au interpretat moneda europeană drept o monedă alternativă de rezervă. Totuși, direcția mai largă privind elaborarea politicii monetare a Rezervei Federale va reprezenta un factor cheie în viitor.

Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri

Deschide Cont Real Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobil

Pe termen scurt, în eventualitatea în care corecția sectorului tehnologic va continua, este posibil ca aceasta să aibă un impact semnificativ asupra riscului general care va alimenta o cerere suplimentară pentru dolar. 

Ritmul de creștere a locurilor de muncă din SUA a continuat să încetinească în august pe măsură ce ajutoarele financiare din partea guvernului au expirat, amenințând redresarea economiei americane.

Piața forței de muncă din SUA a înregistrat o majorare de 1,371 milioane de locuri de muncă luna trecută, după ce a avansat cu 1,734 milioane în luna iulie, conform datelor NFP. Rata șomajului a scăzut de la 10,2% în iulie la 8,4%. Economiștii chestionați de Reuters se așteptau la o creștere de 1,4 milioane de locuri de muncă în august și la o scădere a șomajului până la 9,8%.

Totuși, situația nu este deloc ”roz”, tot mai multe companii anunțând reduceri de personal. Astfel, United Airlines a declarat că se pregătește să disponibilizeze 16.370 de angajați începând cu 1 octombrie. American Airlines a anunțat o reducere de personal de 40.000, inclusiv 19.000 de reduceri involuntare. Ford Motor a declarat că vizează să renunțe la 1.400 de angajați din SUA până la sfârșitul anului. Prin urmare observăm că problemele par să persiste, pe măsură ce nivelul cererii continuă să fie scăzut.  

Din punct de vedere tehnic, perechea USDJPY se află într-un punct cheie pentru direcția de evoluție a cotației pe termen scurt. Datele NFP au fost considerate pozitive, având un efect benefic pe termen scurt și alimentând secvența bună a dolarului american. În acest context, prețul a revenit în apropierea zonei de rezistență 106,400 - 106,500 care a fost testată și ieri, fără însă a avea succes. În eventualitatea unei spargeri, cumpărătorii de USD ar putea încerca să readucă prețul deasupra liniei ascendente de trend, fapt care ar putea oferi un impuls cotației, cel puțin pe termen scurt. În eventualitatea unei respingeri, primul nivel de urmărit este la 106,170, care este marcat și de o retragere fibonacci de 50% din secvența corectivă de la sfârșitul lunii iulie. Totuși, nu putem exclude o nouă perioadă de slăbiciune a dolarului. Conform unui sondaj realizat de Reuters, tendința descendentă a dolarului ar putea continua pentru cel puțin încă trei luni din cauza perspectivelor politicii monetare a Fed.

Sursa: xStation5

 

Radu Puiu, Research Analyst XTB România

"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."

Distribuie:
Înapoi la secțiunea de știri

Alătură-te celor peste
1 600 000 de investitori din întreaga lume