Sezonul rezultatelor trimestriale în SUA continuă

19:05 18 iulie 2019

Debutul a fost pozitiv pentru sezonul acesta, în sectorul financiar, cu toate că investitorii au decis că depășirea estimărilor de profit nu este de ajuns pentru toate companiile care au raportat deja, unele înregistrând scăderi cu toate că, față de sodajele Reuters sau Zacks, au oferit cifre în creștere. În total, până ieri, 84% dintre membrii S&P500 care au oferit deja date, s-au situat peste așteptări. Astăzi, Morgan Stanley a oferit un profit de 1.23 dolari/acțiune față de așteptări de 1.13 dolari, în condițiile creșterii activelor aflate în administrare, resimțind totuși o scădere pe partea de trading, într-un mediu concurențial aspru. 

Microsoft va raporta profitul după închiderea pieței, și rezultatele sale sunt în măsură să miște indicele pieței, având în vedere influența pe care compania cu o capitalizare de 1.03 trilioane de dolari o are. Se așteaptă un profit de 1.21 dolari/acțiune, în creștere de la 1.13 acum un an. Într-un mediu în care atenția e orientată spre datele private și pozițiile de cvasi-monopol, AMZN, GOOG sau FB sunt mai des în atenția administrației SUA și a Congresului. Microsoft apare mai rar în dezbaterile asociate cu nevoia de a ”sparge” giganții din IT. Investitorii se vor uita cu atenție, însă, și la estimările de venituri viitoare (guidance), pe segmente de activitate, inclusiv sisteme de operare, hardware și segmentul de mare importanță, tehnologia cloud, unde concurează cu Amazon și Google. Este interesant de observat că din ultimele 4 raportări, MSFT a depășit așteptările de fiecare dată, în 2 ocazii chiar la mare distanță, deci statistica ar fi în favaoare unui profit bun. Reacția pieței va ”digera”, însă, și perspectiva viitoare, și aici pot apărea nuanțe foarte relevante pentru întreg sectorul de tehnologie.

Începe să investești acum sau testează un cont demo fără riscuri

Deschide Cont Real Descarcă aplicația pentru mobil Descarcă aplicația pentru mobil


Grafic US100 - H1. Sursa: xStation5

Claudiu Cazacu
Chief Strategist

"Acest material este o comunicare de marketing în sensul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2014/65 / UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele de instrumente financiare, și de modificare a Directivei 2002/92 / CE și a Directivei 2011 / 61 / UE (MiFID II). Comunicarea de marketing nu este o recomandare de investiții sau o recomandare de informații sau o recomandare care sugerează o strategie de investiții în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață ( reglementarea abuzului de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 / CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor Comisiei 2003/124 / CE, 2003/125 / CE și 2004/72 / CE și a Regulamentului delegat (UE) 2016/958 al Comisiei din 9 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru aranjamentele tehnice pentru prezentarea obiectivă a recomandărilor de investiții sau a altor informații care sugerează strategii de investiții și pentru dezvăluirea de interese particulare sau indicații de conflicte de interese sau orice alte sfaturi, inclusiv în domeniul consultanței în materie de investiții, în sensul Legii privind tranzacționarea cu instrumente financiare din 29 iulie 2005 (de ex. Journal of Laws 2019, articolul 875, astfel cum a fost modificat). Comunicarea de marketing este pregătită cu cea mai mare diligență, obiectivitate, prezintă faptele cunoscute autorului la data pregătirii și este lipsită de orice elemente de evaluare. Comunicarea de marketing este pregătită fără a lua în considerare nevoile clientului, situația sa financiară individuală și nu prezintă nicio strategie de investiții în niciun fel. Comunicarea de marketing nu constituie o ofertă de vânzare, oferire, abonament, invitație la cumpărare, reclamă sau promovare a oricărui instrument financiar. XTB SA nu este responsabilă pentru acțiunile sau omisiunile niciunui client, în special pentru achiziționarea sau cedarea instrumente, întreprinse pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. XTB SA nu va accepta răspunderea pentru nicio pierdere sau daună, inclusiv, fără limitare, orice pierdere care poate apărea direct sau indirect, efectuată pe baza informațiilor conținute în această comunicare de marketing. În cazul în care comunicarea de marketing conține informații despre orice rezultat cu privire la instrumentele financiare indicate în acestea, acestea nu constituie nicio garanție sau prognoză cu privire la rezultatele viitoare. Performanțele anterioare nu indică neapărat rezultatele viitoare și orice persoană care acționează pe baza acestor informații o face pe propriul risc. Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea XTB SA, persoană juridică autorizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia."

Distribuie:
Înapoi la secțiunea de știri

Alătură-te celor peste
1 600 000 de investitori din întreaga lume