Trump amenință China cu noi taxe

08:30 17 iulie 2019

Rezumat:

  • "Mai putem adăuga încă 325 de miliarde de dolari la taxele actuale, dacă de dorim", a declarat marți președintele american, Donald Trump
  • Titluri de stat americane din China pentru luna mai se reduc până la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani
  • SUA și Japonia ar putea ajunge până în septembrie la un mic acord comercial ce implică vehicule și produse agricole

Încă în curs de desfășurare
Președintele american, Donald Trump, a amenințat marți că va impune noi taxe importurilor chinezești. Acesta a transmis că mai pot adăuga încă 325 de miliarde de dolari actualelor taxe, în caz că este nevoie. Administrația SUA speră că Beijingul nu-și va încălca promisiunile și de această dată. Astfel, Trump a reamintit participanților la piață că actualul armistițiu nu îl va împiedica să introducă noi taxe în cazul în care situația nu va decurge conform planurilor sale. În privința noilor informații privind războiul comercial, menționăm că oficialii americani și chinezi trebuie să susțină o discuție telefonică în această săptămână, care poate fi decisivă în cazul vizitei delegației americane la Beijing pentru o întâlnire față în față. Dacă analizăm evoluțiile prețurilor, se pare că piețele financiare s-au obișnuit cu remarcile negative legate de disputa comercială dintre SUA și China. Se pare că futures SP500 se tranzacționează cam la aceleași valori în urma unei sesiuni de marți destul de slabe, pe parcursul căreia indicii s-au depreciat. În Asia, indicele Shanghai Composite oscilează cu mișcări reduse, Hang Seng pierde 0,4%, în timp ce NIKKEI scade cu 0,3%.

Titluri de stat americane din China pentru luna mai se reduc

În plus, merită menționate cele mai recente date referitoare la cei mai mari creditori externi americani. În mod surprinzător, China a deținut primul loc în luna mai, însă participațiunea sa în privința titlurilor de stat americane s-a redus cu 2,8 miliarde de dolari până la 1,11 trilioane de dolari, cel mai scăzut nivel de mai bine de doi ani. Aceasta a fost a treia lună consecutiv de declin care reflectă tensiunile existente între cele două țări. Cu toate acestea, ne îndoim că Beijingul va continua să vândă titluri de stat pe termen lung drept represalii împotriva SUA pentru războiul comercial în curs. Trebuie reținut că statul chinez trebuie să achiziționeze active financiare având în vedere nivelurile ridicate ale numerarului. Având în vedere că obligațiunile americane sunt considerate printre cele mai sigure din lume, este greu de crezut că Beijingul ar putea începe să le vândă pe scară largă. În luna mai, Japonia a fost al doilea creditor din SUA, cu 1,1 miliarde de dolari.

În această dimineață nu s-au înregistrat mișcări de mare amploare pe piețele valutare. În schimb, cotația AUDUSD pare să merite mai multă atenție pe măsură ce perechea a conturat ieri o lumânare bearish engulfing, în apropierea unei zone importante. Sursa: xStation5

Acordul comercial dintre SUA și Japonia

În timp ce toată lumea așteaptă o înțelegere între SUA și China, care ar reduce gradul de protecționism din economia globală, ar putea fi încheiat un acord comercial între SUA și Japonia, potrivit unui raport al Reuters. Acesta susține că cele două țări lucrează la o posibilă înțelegere care ar putea fi anunțată în septembrie, în cadrul unei întâlniri între Trump și Abe din New York. În cadrul posibilului acord, Japonia ar oferi agricultorilor americani un nou acces la piață în schimbul unor reduceri ale taxelor vamale asupra autoturismelor și pieselor auto din Japonia. Povestea publicată de Reuters sugerează că Donald Trump caută acces sporit pentru produsele din carne de vită și de porc din SUA, încercând să obțină sprijinul agricultorilor americani înainte de alegerile prezidențiale de anul viitor. Dacă înțelegerea se va materializa, ar fi un pas spre reducerea protecționismului la nivel global.

Alte știri:

  • Prețul petrolului WTI rămâne la aceleași valori în această dimineață, după ce au scăzut cu peste 3% ieri din cauza amenințărilor lui Trump de a impune noi taxe Chinei
  • Noul președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că speră ca Trump să nu impună taxe pe autovehiculele din UE
  • Fitch a modificat ratingul Japanese "A" printr-o perspectivă stabilă

Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o. Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea X-Trade Brokers Dom Maklerski SA, persoană juridică supervizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia.

Distribuie:
Înapoi la secțiunea de știri